1.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn puţ de evacuare a ajuns la cei 33 de mineri chilieni...

Un puţ de evacuare a ajuns la cei 33 de mineri chilieni blocaţi în subteran

Un prim puţ de evacuare, săpat pentru salvarea minerilor blocaţi de două luni într-o galerie a minei San Jose din Chile, a ajuns la aceştia. Joncţiunea subterană a fost anunţată prin claxoane la suprafaţă, unde un excavator sapă de peste o lună un puţ de evacuare, scrie Mediafax.

Familiile minerilor s-au îmbrăţişat, izbucnind în hohote de plâns.

„Ne-au fost necesare 33 de zile de foraj pentru a ajunge la cei 33 de mineri”, a anunţat ministrul Minelor, Laurence Golborne, adăugând că puţul a stabilit contactul cu minerii la 622 de metri adâncime.

Ajungerea puţului de evacuare la mineri va declanşa mai multe zile de pregătiri în vederea operaţiunii de aducere a lor la suprafaţă, care va putea începe chiar marţi, anunţa vineri ministrul Sănătăţii.

Cei 33 de mineri sunt blocaţi din august într-o galerie din mina San Jose, la 800 de kilometri nord de Santiago.

Ei vor fi scoşi unul câte unul, într-o nacelă, prin puţurile de evacuare săpate. La ieşirea în aer liber, minerii vor fi consultaţi imediat, într-un spital de campanie montat la faţa locului.

 

 

Cele mai citite

Un bărbat din București este căutat de Poliție după ce a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino

Un bărbat din Bucureşti a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Omul a abandonat unul pe drum, după ce probabil şi-a dat...

Firmele mici trebuie să se adapteze rapid la interacțiunile fiscale cu ANAF

De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici din România sunt obligați să transmită fișierul standard de control fiscal (SAF-T) Fișierul standard de control fiscal SAF-T...
00:01:12

VIDEO. O rachetă lansată din Yemen pe o casă dintr-un sat israelian

Armata israeliană a declarat marți dimineața că a încercat de mai multe ori să doboare o rachetă lansată din Yemen, care a declanșat sirenele...
Ultima oră
Pe aceeași temă