-3 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn comandant taliban se predă pentru a primi recompensa promisă pe un...

Un comandant taliban se predă pentru a primi recompensa promisă pe un afiş de căutare cu numele lui

Mohammad Ashan, un comandant taliban de rang intermediar din provincia afgană Paktika, a mers la un punct de control al poliţiei cu un afiş de căutare pe care apărea figura sa, cerând recompensa de 100 de dolari la care făcea referire acesta, relatează Washington Post, în ediţia electronică, şi Mediafax.

Oficialii afgani, umiţi de motivele care l-au indus în eroare pe bărbat, l-au arestat pe loc. Ashan este suspectat pentru că a planificat cel puţin două atacuri împotriva forţelor de securitate afgane. Faptele sale i-au determinat pe oficiali să amplaseze în districtul Sar Howza sute de afişe de tipul „Dat în urmărire” cu numele său şi semnalmentele.

Când militarii americani au mers să confirme că Ashan a venit într-adevăr să pretindă recompensa, într-o primă fază au fost sceptici.

„L-am întrebat: Acesta eşti tu? Mohammad Ashan a răspuns cu un entuziasm incredibil: Da, da, eu sunt! Pot să primesc recompensa acum?”, povesteşte militarul Matthew Baker.

În urma măsurătorilor biometrice s-a confirmat că bărbatul aflat în custodia afgană era insurgentul pe care îl căutau.

Afişele de căutare sunt deseori distribuite de forţele NATO, dar rareori au un impact aşa de direct asupra capturării unui insurgent. Oficialii susţin că această arestare neobişnuită a lui Ashan poate sugera situaţia în care se află insurgenţii, respectiv disperarea acestora, lipsa de resurse şi sfidarea faţă de lege şi ordine.

Cele mai citite

Chiriile exorbitante plătite de statul român

Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă