3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialTrei scenarii pentru viitorul Libiei

Trei scenarii pentru viitorul Libiei

Analiştii militari şi de politică externă citaţi de CNN prezintă trei posibile evoluţii ale conflictului din Libia, unde forţele NATO au intervenit aerian pentru a-l opri pe dictatorul Muammar Gaddafi să atace opoziţia şi să-i omoare pe rebelii care îi cer demisia.

1. Impas prelungit: Situaţia actuală, în care rebelii şi opoziţia controlează oraşele Benghazi, Ajdabiya şi o parte a coastei libiene, iar Gaddafi restul ţării, ar putea rămâne neschimbată pentru mult timp.

„Un impas în Libia ar duce efectiv la o scindare de facto a ţării, cu un refugiu extrem de slab guvernat şi dezorganizat în estul Libiei, unde rebelii ar putea oferi adăpost militanţilor şi diverselor grupăi criminale capabile să exporte violenţă şi instabilitate în alte ţări din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu”, susţin Zachary Hosford şi Andrew Exum, experţi ai Centrului pentru o Nouă Securitate Americană, citaţi de CNN.

Acest scenariu ar putea să se transforme într-un mod similar cu evoluţia lui Saddam Hussein, care s-a ţinut cu dinţii de putere, timp de un deceniu, după primul Război din Golf.

2. Acord negociat: Timpul nu este de partea lui Gaddafi, spun alţi specialişti citaţi de CNN. Nu ar fi prima oară când se ajuge la un acord negociat după luni sau poate un an de conflict. La fel s-a întâmplat în Balcani, unde acordul de la Dayton a fost semnat abia în 1995, la un an după ce NATO a început să bombardeze Bosnia.

Într-un astfel de scenariu, Gaddafi ar fi forţat să cedeze, pentru că rebelii câştigă acces la resursele petroliere ale Libiei, la arme şi antrenament provenite din alte ţări, în timp ce Gaddafi este împovărat de sancţiuni internaţionale. Dictatorul nu ar mai avea bani să-şi plătească mercenarii, ar pierde controlul şi ar fi forţat să negocieze.

Negocierile ar putea duce la o conducere asigurată de un consiliu interimar, apoi la alegeri parlamentare sau la scindarea teritorială a Libiei.

3. Victorie totală pentru una dintre părţi: Regimul lui Gaddafi ar putea să se prăbuşească. Acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă NATO îşi continuă bombardamentele, pentru că rebelii singuri nu au şanse să invadeze Tripoli şi să-l dărâme pe Gaddafi, susţin specialiştii citaţi de CNN.

„Nu-mi imaginez că rebelii din est vor fi capabili să conducă până la Tripoli. Chiar dacă reuşesc, simplul fapt de a invada Tripoli ar fi o catastrofă umanitară, pentru că Gaddafi şi forţele lui ar dezlănţui violenţa asupra populaţiei civile de acolo”, spune Fadel Al-Ameen, jurnalist libian.

Cealaltă versiune ar putea fi ca Gaddafi să înfrângă forţele rebele şi să reia controlul asupra Libiei. Este un scenariu puţin probabil, pentru că ar presupune ca forţele internaţionale să închidă ochii şi să-i permită lui Gaddafi să-şi construiască forţe noi.

Specialiştii se întreabă de asemenea ce va urma după ce regimul lui Gaddafi va cădea. Andrew Exum susţine că ajutoarele internaţionale în exces vor depăşi capacitatea guvernului de a le administra, ceea ce va duce la corupţie. Condiţiile sunt propice acestui scenariu, cu redevenţele petroliere ale Libiei şi birocraţia insuficientă pentru a distribui resursele către populaţie.

Totuşi, Libia nu se aseamănă cu Afganistan, pentru că „are un nivel de educaţie ridicat„, spune jurnalistul Fadel Al-Ameen. „Nu avem o societate tribală, fără conducători sau guvernare. Libia nu este nici ca Irak, cu atâtea diferenţe ca de secte. Libia are resurse economice care o vor ajuta să supravieţuiască şi să prospere. Viitorul nu e chiar aşa de negru”, spune jurnalistul libian.

Cele mai citite

Tensiuni în Georgia: noi interdicții privind protestele și controverse politice

Parlamentul Georgiei a adoptat o lege care interzice protestatarilor să-și acopere fețele și să folosească artificii sau lasere în timpul manifestațiilor, notează Reuters. Noi interdicții...

Carlo Ancelotti anunță vești bune despre Kylian Mbappe. „Va fi apt pentru Cupa Intercontinentală”

Kylian Mbappe, atacantul francez al lui Real Madrid, va fi recuperat la timp pentru a evolua în finala Cupei Intercontinentale, programată săptămâna viitoare în...

Ianis Hagi și colegii săi, optimiști după tragerea la sorți pentru CM 2026. „Primul loc, acesta e obiectivul nostru!”

România a avut parte de o tragere la sorți favorabilă pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, fiind repartizată în Grupa H alături de Austria,...
Ultima oră
Pe aceeași temă