După căderea lui Gaddafi, revenirea la normalitate se dovedeşte anevoioasă; multe crime ale regimului ies abia acum la iveală, iar libienii se străduiesc să găsească balansul între euforia libertăţii şi fantomele trecutului.
Una dintre poveştile de groază despre ororile înfăptuite de membrii fos-tu-lui regim a fost dezvăluită de o echipă a programului ame-rican de televiziune CNN, aflat într-un complex de vile ale fiilor lui Gaddafi, situat pe malul Mediteranei. Printre lăzi de şam-panie scumpă şi piane albe, reporterii au găsit-o pe Shweyga Mullah, bona etiopiană a copiilor lui Hannibal Gaddafi, al patrulea fiu al dictatorului, cunoscut pentru excesele sale violente. Capul,faţa şi corpul femeii erau acoperite de cicatrice şi plăgi – suferite în urma unor arsuri cu apă clocotită. Bona a povestit că acestea i-au fost provocate de Aline, soţia lui Hannibal, care a pedepsit-o astfel pentru că a refuzat să bată o fetiţă care plângea. Aline i-a legat mâinile şi picioarele şi a turnat apă clocotită pe ea – după care a obligat-o pe femeie să stea timp de trei zile afară, în frig, fără mâncare. Şi alţi angajaţi s-au plâns de felul în care au fost trataţi – mai rău decât câinii familiei; astfel, un bărbat din Bangladesh le-a povestit reporterilor CNN că a fost bătut şi crestat cu cuţitul în mod regulat şi fără motiv. Cei care lucrau pentru familia Gaddafi nu erau văzuţi de membrii acesteia drept angajaţi, ci ca simpli sclavi.
Un nou început, cu aceiaşi oameni?
Poveşti asemănătoare despre familia Gaddafi şi cei din anturajul său explică probabil ura pe care libienii de rând o simt faţă de toţi membrii fostului regim. Astfel, în oraşul Misrata au avut loc proteste împotriva numirii lui Albarrani Shkal drept noul responsabil pentru securitate din capitala Tripoli. Shkal, un fost general în armata lui Gaddafi, a devenit un informator al insurgenţilor începând cu luna mai, transmiţându-le acestora informaţii preţioase despre mişcările trupelor gu-vernamentale. Locuitorii din Misrata nu văd în Shkal însă un erou, ci dimpotrivă – pe cel care a condus în primăvară trupele guvernamentale împotriva oraşului lor, unde acestea au terorizat şi ucis populaţia civilă. Preşedintele consiliului revoluţionar din Misrata, Sheikh Khalifa Zuwawi, a declarat că unităţile de trupe ale insurgenţilor din oraşul său vor refuza să urmeze ordinele Consiliului Naţional de Tranziţie, NTC, în cazul în care acesta nu va renunţa la numirea lui Shkal. Deşi prim-ministrul numit de NTC, Mahmoud Jabril, a declarat că o parte din oamenii lui Gaddafi vor trebui să fie păstraţi şi în noul sistem – părere îm-păr-tă-şită şi de aliaţii britanici şi fran-cezi, populaţia nu pare să susţină această decizie; rămâne de văzut dacă Jabril îşi va păstra poziţia în ciuda protestelor populare.
Războiul din Libia face o victimă în Germania
Triumful insurgenţilor la Tripoli ar putea face ca un cap să cadă la Berlin; ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle, este confruntat cu critici aprige nu numai rândurile opoziţiei, ci şi din propriul partid. Westerwelle este acuzat de a fi pus Germania într-o poziţie greşită în urma deciziei sale de a nu participa la operaţiunile partenerilor din Pactul Nord-Atlantic împotriva forţelor regimului Gaddafi. Mai grav pentru mulţi politicieni de la Berlin este faptul că ministrul a părut să susţină săptămâna trecută că sancţiu-nile impuse împotriva re-gi-mu-lui au dus într-o măsură la fel de mare la căderea acestuia ca şi operaţiunile militare ale NATO – poziţie ridiculizată de întreaga presă germană. Faptul că nu Westerwelle, ci Philip Rösler, şeful partidului liberal-democrat din care face parte şi ministrul de externe, i-a fe-licitat primul pe insurgenţii libieni pentru victoria asupra vechiului regim, este con-si-de-rat drept un semnal clar că zilele lui Westerwelle în frun-tea diplomaţiei germane se apropie rapid de sfârşit. „S-a terminat”, a titrat, luni, în ediţia online, săptămânalul german Der Spiegel, adăugând: „ca ministru de Externe, Westerwelle a eşuat. E timpul s-o recunoască”.
