Ministrul sirian al Afacerilor Externe, Walid al-Mouallem, a declarat sâmbătă că alegerea unui nou Parlament va avea loc „înainte de sfârşitul anului”, afirmând că va fi vorba despre „alegeri libere şi transparente”, în cursul unei întâlniri cu ambasadorii de la Damasc, transmite AFP, potrivit Mediafax.
„Siria va organiza alegeri libere şi transparente care vor da naşetere unui Parlament care să reprezinte aspiraţiile poporului sirian, prin intermediul sistemului politic multipartit autorizat de legea partidelor şi prin multiplele garanţii pe care le oferă legea electorală”, afirmă ministrul, citat de agenţia oficială Sana.
El a adăugat că „alegerile generale vor avea loc înainte de sfârşitul anului şi că noul Parlament ales se va ocupa de revizuirea legilor adoptate” recent.
Ministrul a subliniat „ataşamentul puterii siriene faţă de continuarea reformelor şi aplicarea măsurilor anunţate de preşedintele (Bashar) al-Assad”, potrivit agenţiei Sana.
„Pentru puterea siriană, calea reglementării crizei actuale este cea a dialogului naţional”, a afirmat el.
Declaraţiile ministrului sirian şi întâlnirea sa cu ambasadorii intervin în contextul în care presiunile internaţionale se intensifică asupra regimului de la Damasc, care a continuat reprimarea sângeroasă a revoltei declanşate la jumătatea lui martie.