Pe 30 martie, 2007, Julian Assange şi prietenii lui au închiriat o casă în Reykjavik, Islanda. Le-au spus proprietarilor că sunt jurnalişti şi au despachetat bagajele, printre care şase calculatoare performante. Era momentul în care casa de pe strada Grettisgata avea să se transforme în ceea ce oamenii au botezat mai târziu Buncărul. Revista The New Yorker a scris o poveste despre începuturile Wikileaks şi secretele lui Julian Assange.
În ajutor le-au sosit câţiva activişti islandezi care s-au apucat repede de lucru, dar nu neapărat la indicaţiile cuiva. Se concentrau pe Proiectul B, numele de cod pe care Assange l-a folosit în videoclipul şocant de 38 de minute, în care 18 oameni erau ciuruiţi de rafalele unei mitraliere ale unui elicopter Apache. Imaginile, însoţite de comentariile sarcastice ale soldaţilor, proveneau din acelaşi elicopter. Incidentul s-a petrecut în anul 2007 în Irak şi a fost la vremea aceea doar o scăpare nefericită care nu ar fi trebuit să ajungă niciodată în presă.
Assange şi colegii lui deţin documente secrete şi le publică pe siteul WikiLeaks.org, care le aparţine. De când au intrat pe online, acum trei ani şi jumătate, echipa lui Assange a publicat o serie de documente, care se întindeau de la procedurile operaţionale din Camp Delta, Guantanamo, la controversatul schimb de mailuri de la University of East England, numit generic Climegate, şi până la conţinutul cotului de mail pe Yahoo al doamnei Sarah Palin.
WikiLeaks nici măcar nu este o organizaţie. Nu există birouri sau sedii şi se munceşte voluntar. Le place să fie văzuţi ca insurgenţi media. În interior, membrii cheie sunt cunoscuţi numai după prima iniţială, iar chiria şi-o plătesc din donaţii.
WikiLeaks păstrează informaţiile pe 20 de servere din întreaga lume, pe sute de domenii. Până acum au fost ameninţaţi cu tribunalul de sute de ori, însă nici una nu s-a dus până la capăt. Avocaţii băncii britanice Northen Rock i-au ameninţat că îi dau în judecată după ce siteul le-a publicat un memoriu jenant. La fel a reacţionat şi un politician Kenian, când WikiLeaks a publicat un raport care demasca o imensă extorcarea de fonduri, pusă la cale de preşedintele Daniel arap Moi. În 2008, siteul a publicat mai multe manuale Scientologice, iar avocaţii bisericii au solicitat scoaterea lor, însă Assange le-a răspuns că vor publica şi mai multe documente şi că biserica nu va avea parte de un tratament diferit faţă de băncile elveţiene, offshorurile ruseşti, cleptocraţia africană sau Pentagonul.
„Serviciile secrete americane pun la cale distrugerea WikiLeaks”
În martie 2008, Centrul de Contrainformaţii Militare a acuzat WikiLeaks că este o ameninţare la adresa armatei americane, iar Assange a văzut raportul ca pe o declaraţie de război. L-a numit „Serviciile secrete americane pun la cale distrugerea WikiLeaks” şi l-a postat pe site.
Înainte să vină în Buncăr, Julian se temea că este urmărit, iar asta îi facea paranoici pe cei din jurul lui. În Suedia a locuit cu o prietenă, corespondent la un ziar. La un moment dat, fata s-a speriat atât de tare că este urmărită de C.I.A., încât a părăsit casa şi l-a abandonat pe Julian acolo.
Echipa WikiLeaks a lucrat la decriptarea filmării din elicopterul Apache, făcută undeva în apropiere de Bagdad, timp de trei luni. În imaginile alb-negru, echipajul din elicopterul spunea că se afişa acolo ca să salveze câţiva soldaţi prinşi în ambuscadă de cinci sau şase irakieni înarmaţi cu AK-47. Rafala de mitralieră a durat exact 25 de secunde şi a ucis instantaneu 18 oameni, dintre care doi erau jurnalişti ai agenţiei de presă Reuters.
Că sa nu şocheze familiile victimelor, Assange a trimis la Bagdad doi jurnalişti islandezi ca să îi pregătească pentru atenţia pe care le-o va acorda mass-media. După divulgarea acestui film, spera ca opinia publică va reacţiona altfel atunci când va auzi la ştiri despre confruntările armate din Orientul Mijlociu.
Jurnalismul ştiinţific
Assange are ambiţia să inventeze un nou tip de a face presă, şi anume jurnalismul ştiinţific. Doarme puţine ore pe noapte şi poate sta într-o singură cameră timp de câteva luni, aşa cum a făcut la Paris.
Assange s-a născut în 1971, în oraşul australian Townsville şi are descendenţe irlandeze şi scoţiene din partea mamei. Se crede că numele Assange provine de la Ah Sang sau Mr. Shang, un chinez care s-a stabilit în Australia la începutul anilor 1800. Până când a împlinit 14 ani, Julian şi familia s-au mutat de 37 de ori, lucru care l-a împiedicat să primească o educaţie „sănătoasă”. Învăţa mai mult acasă şi facea cursuri prin corespondenţă. A fost atras de ştiinţă şi şi-a petrecut foarte mult timp citind, memorând citate şi îmbogăţindu-şi vocabularul.
Motoul familiei sale era „Nevăzut, Necunoscut, Neauzit”
Când a împlinit opt ani, mama lui, Claire şi-a părăsit soţul pentru un muzician, cu care a avut încă un copil. Dar în scurt timp, muzicianul a devenit abuziv şi violent, iar Claire şi-a luat copiii şi a fugit. De mic, Julian s-a fost obişnuit să fugă, să se ascundă şi să înveţe din mers. Motoul familiei sale era „Nevăzut, Necunoscut, Neauzit.”
La vârsta de 16 ani a primit un modem şi şi-a transformat calculatorul într-un portal. Julian şi-a ales numele de Mendax şi a devenit repede un programator care putea invada aproape orice reţea securizată. Împreună cu alţi doi hakeri a format grupul International Subversives. Invadau adesea reţele din America de Nord şi Europa, inclusiv reţele ale Departamentului american al Apărării sau Laboratorul Naţional din Los Alamos. Grupul respecta întotdeauna Regulile de Aur: nu strica calculatoarele în care intri, nu schimba informaţiile din sistemele invadate şi împărtăşeşte informaţia.
Va urma.
