Un nivel anormal de ridicat al radioactivităţii a fost înregistrat pe o stradă din arondismentul Setagaya al capitalei japoneze, Tokyo, a anunţat miercuri municipalitatea, care a cerut cetăţenilor să nu se apropie de acest loc, situat la peste 200 de kilometri de centrala Fukushima, relatează AFP, scrie Mediafax.
„Deoarece acest loc este situat în apropiere de instituţii şcolare şi grădiniţe de copii şi se află în drumul spre şcoală, vom acţiona pe baza sfaturilor unor experţi, pentru a-i linişti pe părinţii copiilor, îngrijoraţi în mod legitim”, a declarat un oficial din cadrul municipalităţii.
Un nivel de raze radioative de 2,7 microsievert pe oră a fost confirmat exact în acest punct, după o semnalare din partea locuitorilor, la începutul lunii.
Potrivit calculelor efectuate pe baza criteriilor stabilite de Ministerul japonez al Ştiinţei, nivelul de expunere din acest punct se ridică la 14,2 milisievert pe an.
Este un nivel inferior pragului de 20 de milisievert pe an, pentru care este recomandată evacuarea populaţiei, dar acest nivel este, totuşi, mai ridicat decât cel înregistrat ultima dată la Iitate, una dintre municipalităţile evacuate, în prefectura Fukushima.
„Este un rezultat foarte surprinzător, în măsura în care verificările aeriene efectuate de minister nu au relevat locul din arondismentul Setegaya care prezintă o radioactivitate atât de ridicată”, a subliniat un expert, Shigenobu Nagataki, pentru postul de televiziune NHK.
Una dintre ipoteze este o acumulare de apă de ploaie contaminată cu particule radioactive, dar cauza exactă urmează să fie examinată, în vederea decontaminării ulterioare a locului şi pentru a asigura că nu există alte locuri care să se afle în aceeaşi situaţie, a adăugat el.
Centrala nucleară Fukushima Daiichi, care a fost afectată de o serie de avarii, după cutremurul urmat de un tsunami, la 11 martie, a degajat importante emisii radioactive, în principal în primele săptămâni după accidentul nuclear.