4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialProgramul american în Afganistan are succes limitat

Programul american în Afganistan are succes limitat

Programul american de reconstrucţie în Afganistan are un succes limitat şi ar putea să nu supravieţuiască retragerii militare, arată o anchetă a Congresului care a durat doi ani. Programul este extrem de scump şi va fi prezentat miercuri, informează Mediafax.

Raportul cere administraţiei să revizuiască urgent programul său de asistenţă, în timp ce preşedintele Barack Obama se pregăteşte să înceapă retragerea militarilor americani din Afganistan în această vară.

Acesta descrie folosirea banilor pentru stabilizarea zonei eliberate de militari – o componentă cheie a strategiei administraţiei împotriva insurgenţei – drept o soluţie pe termen scurt care furnizează rezultate politice mulţumitoare. Dar enormul flux de bani poate copleşi şi deforma cultura locală şi economia, iar acest lucru arată că rezultatele nu sunt sustenabile.

Deoarece supravegherea este slabă, susţine raportul, fondurile încurajează corupţia. Deşi planul american este acela ca Guvernul afgan să preia în cele din urmă acest program dar şi altele, acesta nu are nici capacitatea de administrare, nici fondurile necesare pentru acest lucru.

Raportul avertizează, de asemenea, că economia afgană ar putea intra în declin odată cu inevitabila reducere a sprijinului militar şi a cheltuielilor pentru dezvoltare, care furnizează în prezent 97 la sută din produsul intern brut al ţării.

„Singurul cel mai important pas” pe care ar putea să îl facă administraţia Obama, susţine raportul, este să nu le mai plătească „salarii umflate” afganilor care lucrează pentru guvernele străine şi contractori. Astfel de practici au „îndepărtat funcţionarii publici calificaţi de Guvernul afgan şi au creat o cultură a dependenţei de ajutor”, continuă raportul.

Acesta citează, de asemenea, folosirea excesivă şi supravegherea necorespunzătoare a contractorilor.

Cele mai citite

Buget suplimentat pentru investiții strategice

Ministerul Finanțelor a suplimentat bugetul schemei de ajutor de stat pentru investiții majore, cu 750 de milioane de lei Bugetul total al primei sesiuni ajunge...

SUA: 77 de laureați ai Premiului Nobel se opun numirii lui Robert Kennedy Jr ca secretar al Sănătății

Peste 75 de laureați ai Premiului Nobel au semnat o scrisoare deschisă adresată senatorilor americani, în care își exprimă opoziția față de nominalizarea lui...

Campionul mondial la box Mihai Leu salvat de profesorul Irinel Popescu

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a transmis, luni, că îşi continuă recuperarea la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost internat în urmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă