9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialPresa rusă: Preşedintele României face "afirmaţii originale"

Presa rusă: Preşedintele României face „afirmaţii originale”

Preşedintele român Traian Băsescu şi-a permis, pe postul naţional de televiziune, o serie de „afirmaţii originale”, scrie, marţi, cotidianul rus Novâie Izvestia. Întâi, Băsescu a lăudat milioanele de români care pleacă la muncă în Occident, trimiţând bani acasă şi uşurând astfel povara bugetului român, apoi a lansat critici la adresa occidentalilor, care din cauza lenei îi pun pe români la cele mai grele munci. Este puţin probabil ca la Bruxelles asemenea discursuri să fie primite cu entuziasm, cu atât mai mult cu cât oficialii de aici sunt îngrijoraţi de noul val de imigranţi, de data aceasta unguri, potrivit Agerpres.

Liderul român nu şi-a ascuns emoţiile: „Imaginaţi-vă dacă cei două milioane de români care muncesc în Italia, Spania, Franţa şi Germania s-ar întoarce acasă şi ar cere indemnizaţie de şomaj, când noi deja avem un deficit pentru fondurile pentru cei care nu au un loc de muncă. Aşadar ar trebui să le mulţumim celor care muncesc în afara graniţelor!”, a exclamat Băsescu.

În acelaşi timp, preşedintele României a decis să replice la criticile din partea Comisiei Europene, nemulţumită de fluxul de migranţi români. Băsescu a declarat că Occidentul este el însuşi vinovat. Cotidianul rus scrie că, potrivit logicii lui Băsescu, sistemul de protecţie socială din ţări precum, de exemplu, Spania şi Italia, este atât de dezvoltat, încât cetăţenilor acestor ţări le este mult mai convenabil să obţină ajutoare de şomaj decât să facă munci grele, care le revin românilor şi altor est-europeni. „Sistemul de protecţie socială e la un nivel care îi face pe italieni sau spanioli, de exemplu, să prefere să stea acasă mai degrabă decât să muncească. Românii fac munca grea pentru ei şi câştigă mai mulţi bani decât în România”, a constatat Băsescu.

Într-o anumită măsură, liderul român are dreptate, scrie sursa citată. Însă, adaugă Novâie Izvestia, ajungând în ţări din Europa de Vest, românii nu doar fac munci grele, ci obţin automat dreptul la indemnizaţii pentru creşterea copiilor, scutiri de taxe şi compensaţii pentru închirierea de locuinţe. În timp, aceste favoruri devin şi mai mari. De exemplu, străinii care locuiesc peste 12 luni în Marea Britanie încep să obţină sume importante de la stat, cu nimic inferioare ajutoarelor de şomaj alocate britanicilor. Astfel, bucuria lui Băsescu pentru conaţionalii săi este de înţeles: în România, ajutorul de şomaj este de numai 32 de dolari pe lună şi se plăteşte doar un an de zile, în timp ce britanicii până în 24 de ani primesc 50,95 de lire sterline (80 de dolari), iar cei peste această vârstă – 64,3 lire (100 de dolari), şi nu pe lună, ci pe săptămână.

Pe de o parte, criza financiară şi recesiunea obligă guvernele Bătrânei Europe să reducă indemnizaţiile sociale şi alte plăţi către cetăţenii lor, dar pe de altă parte numărul de imigranţi din ţările Europei de Est creşte an de an, subliniază cotidianul rus menţionat, potrivit căruia situaţia se va înrăutăţi şi mai mult de anul viitor, când Budapesta va începe să elibereze paşapoarte ungurilor care locuiesc în afara graniţelor. Este vorba despre 300.000 de unguri din Ucraina şi aproape 200.000 în Serbia. Odată obţinând paşaportul unei ţări membre a UE, ei vor obţine automat dreptul de a pleca la muncă în oricare dintre cele 27 de ţări membre ale UE.

Eliberând paşapoarte, România, Bulgaria şi Ungaria nu încalcă legislaţia europeană, deoarece acest lucru este considerat o problemă internă. Iar dacă Budapesta va începe eliberarea de paşapoarte ungureşti de la 1 ianuarie 2011, Bucureştiul şi Sofia fac deja acest lucru de mai mulţi ani. „Noi români” devin, în principal, moldovenii. În timpul vizitei pe care Băsescu a desfăşurat-o anul acesta la Chişinău, liderul român a promis, din raţiuni politice, că în fiecare lună vor fi onorate circa 10.000 de solicitări de cetăţenie română din partea moldovenilor. Deocamdată, Băsescu îşi ţine cuvântul, notează Novâie Izvestia.

În ceea ce priveşte populaţia Bulgariei, ea creşte în principal datorită etnicilor bulgari care locuiesc în Macedonia şi în alte ţări din Balcani. Această „troică minunată” ameninţă să sporească cu circa 5 milioane de oameni familia paneuropeană şi aşa destul de numeroasă, scrie ziarul rus.

Desigur, nimeni nu intenţionează să restricţioneze drepturilor imigranţilor, după cum cer diverşi naţionalişti, deoarece acest lucru contravine principiilor de bază ale Europei unite. Însă există, se pare, o altă soluţie a problemei. „Atunci când am permis accesul liber în ţările noastre pentru toţi cetăţenii statelor din UE nu ştiam că noile ţări membre vor începe să elibereze paşapoarte oricui are, în opinia lor, o cât de mică legătură cu aceste ţări”, declară preşedintele MigrationWatch din Marea Britanie, Andrew Green. În opinia sa, „este necesar să se introducă o limită pentru numărul de paşapoarte pe care au voie să le elibereze noile state membre ale UE”.

 

Cele mai citite

2024, cel mai călduros an din istoria României: Recorduri fără precedent

Ministerul Mediului a anunțat că anul 2024 a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice din România. Vara a adus temperaturi record și...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Deficitul comercial al României a crescut cu 17,7% în primele 11 luni ale anului 2024

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, exporturile României au scăzut cu 1%, ajungând la 86 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 3,3%, totalizând 116 miliarde...
Ultima oră
Pe aceeași temă