Acum 10 ani, armata americană avea la dispoziţie mai puţin de 50 de drone; astăzi, numărul acestora a ajuns la 7000 – şi continuă să crească. Într-un articol din New York Times este prezentată noua generaţie de aparate zburătoare telecomandate şi se explică cum vor schimba acestea structura forţelor armate ale SUA.
Cinci miliarde de dolari – acesta este bugetul pentru 2012 alocat de către Pentagon dronelor; numai în acest an, forţele aeriene americane antrenează peste 350 de specialişti în pilotarea teleghidată – mai mulţi decât piloţii de avioane de vânătoare şi bombardiere la un loc. „Este o piaţă în creştere”, este citat de către New York Times Ashton B. Carter, responsabil cu achiziţiile Pentagonului.
Într-adevăr, dronele sunt arma viitorului; în ultimii 10 ani, numărul de ore de muncă dedicate de forţele aeriene programului dronelor a crescut cu 3.100 de procente. Zilnic, analiştii militari prelucrează 1.500 de ore de înregistrări video şi 1.500 de fotografii la o rezoluţie foarte înaltă – majoritatea acestora provenind de la la dronele Predator şi Reaper aflate în misiuni de recunoaştere şi control.
click pe grafice pentru a mări
Miniaturizarea, pasul următor
Astăzi, mai multe companii lucrează la generaţia următoare de drone – iar trendul este ca acestea să devină din ce în ce mai mici. Armata dispune deja de 4.800 de drone Raven – care sunt lansate aidoma avioanelor de hârtie: prin aruncarea cu mâna. Soldaţii le folosesc pentru a vedea, de exemplu, dacă în spatele unui deal au loc mişcări ale trupelor duşmane, manevrând aparatele de zbor cu ajutorul unor telecomenzi. În Afghanistan, soldaţii americani au la dispoziţie mici dirijabile dotate cu camere de luat vederi; cu ajutorul acestora, ei îşi pot urmări de la peste 30 de kilometri distanţă. „Aceste aerostate au schimbat regulile jocului din punctul meu de vedere”, declară în New York Times căpitanul Nickoli Johnson.
Mai multe modele se află încă în stadiul de prototip: astfel, inginerii armatei au construit un mic elicopter care zboară singur, controlat de un computer de bord; Greg Parker, unul dintre creatorii acestuia, explică pentru New York Times: „încercăm să dezvoltăm o tehnologie avansată, controlată 100% de computer, incluzând variabile ca direcţia şi puterea vântului şi poziţia geografică a aparatului”.
Alte prototipuri încearcă să imite natura; în februarie a fost prezentată o dronă care imită zborul unei păsări, deplasându-se cu o viteză de 17 km/h şi putând să aterizeze pe un pervaz. Alte drone folosesc un mecanism de zbor asemănător celui al insectelor – mişcările aripilor acestora fiind mai simplu de reprodus cu ajutorul tehnicii decât cele ale păsărilor.
Deocamdată însă, dronele „clasice” continuă să domine câmpul de luptă; în ultimii 5 ani, acestea au ucis peste 1900 de insurgenţi în zona tribală din Pakistan – printre care unul din cei mai căutaţi membri Al Qaida, Ilyas Kashmiri. De asemenea, ascunzişul lui Osama bin Laden a fost supravegheat cu ajutorul unei drone RQ-170 Sentinel, numită şi „Bestia din Kandahar”, după ce a fost fotografiată pentru prima dată într-un complex militar din Afghanistan.
O nouă etică militară?
Adeseori, o revoluţie tehnică aduce cu sine şi o revoluţie a gândirii celor care o folosesc. Nu este exclus ca acest lucru să se întâmple şi în cazul dronelor. New York Times atrage atenţia asupra posibilităţii ca războiul viitorului să fie văzut şi simţit de piloţii dronelor nu foarte diferit de un joc pe computer, în care victimele sunt percepute drept „virtuale”; de asemenea, Statele Unite ar putea intra mult mai uşor în conflicte armate în cazul în care nu sunt ameninţate vieţile unor soldaţi americani. Asupra acestui aspect atrage atenţia şi un articol din publicaţia The Economist, în care se precizează că, pentru Statele Unite, conflictul în care sunt implicate în Pakistan nu poate fi numit război; deciziile asupra atacurilor împotriva taberelor teroriste din Pakistan sunt luate de angajaţi civili ai CIA, nu de către militari care să răspundă şi pentru aşa-zisele „pagube colaterale” – adică victimele din rândul populaţiei civile, al cărui număr a crescut enorm în ultimi ani: numai în 2010, din cele 1.184 de persoane ucise în Pakistan de către dronele americane, aproape 60% erau civili.
Deane-Peter Baker, un profesor de etică de la Academia Navală Americană citat de New York Times, vede dronele ca făcând parte din „epoca post-eroică”; „există un fel de nostalgie pentru felul în care erau purtate războaiele pe vremuri”, spune el, adăugând însă că nu armele sunt problema războiului: „ar fi un lucru rău dacă am lupta fără să avem o cauză justă; dacă însă o avem, ar trebui să ne bucurăm că dispunem de mijloace care ne permit să ne împlinim ţelurile”.
