În timp ce o intervenţie militară în Siria pare mai probabilă cu fiecare zi ce trece, problema legalităţii unei astfel de intervenţii nu a fost încă soluţionată, opoziţia Rusiei şi a Chinei împiedicând în continuare orice consens în Consiliul de Securitate al ONU, singurul organism abilitat să autorizeze o asemenea intervenţie. După declaraţiile fără echivoc din ultimele zile pentru o intervenţie militară rapidă şi limitată în Siria, preşedintele american, Barack Obama, şi premierul britanic, David Cameron, sunt constrânşi să temporizeze din cauza puternicelor reticenţe ale opoziţiei şi chiar ale propriilor partide, înşelate de precedentul irakian. După ce a rămas retras timp de mai multe zile, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Joe Boehner, i-a cerut preşedintelui Obama, într-o scrisoare, să dezvăluie public proiectele sale militare. Barack Obama, care trebuie să informeze Congresul, dar nu are nevoie de autorizarea lui, a afirmat că încă nu a luat o decizie, însă o eventuală intervenţie în Siria sub forma unei „lovituri de pedeapsă“ ar viza descurajarea regimului de la Damasc de a utiliza din nou arme chimice. Boehner a mai dorit să ştie dacă preşedintele a luat în calcul posibilitatea ca „organizaţii teroriste“ să capete un ascendent asupra regimului sirian ori cea a unei eventuale implicări a „intereselor ruseşti în regiune“. Liderii Congresului şi preşedinţii comisiilor urmau să aibă o întâlnire joi la Casa Albă pentru o informare referitoare la elementele clasificate primite de la serviciile secrete americane. Potrivit sondajelor, 60% din americani se declară împotriva unei intervenţii a SUA în Siria.
La Londra, premierul Cameron – al cărui guvern a iniţiat pregătiri militare la începutul săptămânii – a trebuit să revină asupra intenţiei de a susţine o intervenţie militară imediată, în special din cauza reticenţelor opoziţiei laburiste, dar şi ale parlamentarilor din propriul partid. Moţiunea care trebuia dezbătută joi, în cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului, detalia noua linie în dosarul sirian, potrivit căreia Consiliul de Securitate nu trebuie să decidă asupra unei acţiuni militare înainte de a examina rezultatele anchetei inspectorilor din teren. Atât timp cât experţii misiunii ONU se află la Damasc, loviturile militare occidentale sunt puţin probabile, altfel existând riscul de a-i pune în pericol. Textul contrastează cu voinţa afişată de Londra de a interveni rapid şi a fost făcut public după ore de negocieri aprinse între consilierii politici ai premierului şi responsabilii opoziţiei laburiste conduse de Ed Milliband. Asemenea liderului american, David Cameron trebuie să facă faţă sondajelor care arată că 50% din britanici se opun loviturilor aeriene împotriva Siriei.
Dispozitiv militar
Posibila intervenţie armată occidentală în Siria a determinat SUA şi Marea Britanie să înceapă pregătiri tehnice. Washingtonul a întărit capacităţile navale în Mediterana, în timp ce baza britanică Akrotiri din Cipru cunoaşte o intensificare a activităţii. Joi, 29 august, Rusia a dat de înţeles că ar putea întări flota din regiune „în următoarele zile“, Interfax precizând că o navă antisubmarin şi un crucişător echipat cu rachete, aflate în Marea Neagră, vor părăsi portul pentru a se deplasa în Mediterana. Moscova, care deţine o bază navală la Tartous, în Siria, nu a făcut nici o declaraţie oficială. În Franţa, fregata antiaeriană „Chevalier-Paul“ a părăsit joi Toulon, îndreptându-se spre Siria. Ministerul Apărării a evocat „activităţi obişnuite“ ale flotei, asigurând în acelaşi timp că armatele „se află în poziţia de a răspunde cererilor preşedintelui Republicii, dacă va lua decizia de angajare a forţelor franceze“.
Opţiuni alternative
În principiu, de la finele celui de-al doilea război mondial, Consiliul de Securitate joacă rolul de arbitru în crizele din lume şi, conform articolului 42, capitolul 7 din Charta ONU, doar acest organism poate autoriza recurgerea la forţă, în anumite condiţii. Decizia necesită acordul a cel puţin 9 dintre cei 15 membri şi absenţa veto-ului în rândul celor cinci membri permanenţi care sunt China, SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie. Or, de la debutul crizei în Siria, Rusia şi China se opun unei rezoluţii împotriva regimului de la Damasc, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima reuniune de miercuri. În cadrul ONU, dar în afara Consiliului de Securitate există două opţiuni. Prima constă în convocarea de urgenţă a Adunării Generale a ONU. În 1950, o coaliţie de 21 de state, în frunte cu SUA, a putut interveni astfel în Coreea, sub mandat onusian. Articolul 51 din Charta ONU evocă un „drept natural la legitimă apărare, individuală sau colectivă, în cazul în care un membru al ONU este obiectul unei agresiuni armate, până când Consiliul ia măsurile necesare“. În teorie, ţări precum Turcia sau Israelul ar putea cere punerea în lucru a unei „apărări colective legitime“ faţă de violenţele comise la frontierele lor cu Siria. Pentru a ocoli veto-ul rusesc, aliaţii ar putea apela la Convenţia privind interdicţia armelor chimice (CIAC), un tratat internaţional de dezarmare, în vigoare din 1997, dar nesemnat de Siria.
