7.2 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialOccidentul critică Rusia pentru noua condamnare a lui Hodorkovski

Occidentul critică Rusia pentru noua condamnare a lui Hodorkovski

Occidentul a criticat Rusia pentru noua condamnare a fostului patron Iukos, Mihail Hodorkovski, la încă şase ani de detenţie, relatează NewsIn.

Hodorkovski, care se află deja în închisoare pentru evaziune fiscală, va rămâne în spatele gratiilor până în 2017, pentru furt de petrol şi spălare de bani, a decis joi un tribunal.

SUA au avertizat că sentinţa pare un abuz al sistemului judiciar rus. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a declarat că Washingtonul este îngrijorat în legătură cu aparentul „abuz al sistemului judiciar pentru obiective neadecvate, în special acum, când Hodorkovski şi (fostul său partener de afaceri Platon – n.red.) Lebedev au fost condamnaţi la sentinţa maximă”.

Ulterior, un înalt oficial din administraţia americană a declarat sub acoperirea anonimatului că sentinţa ar putea complica eforturile Rusiei de a intra în Organizaţia Mondială a Comerţului în 2011.

Înaltul comisar european pentru relaţii externe, Catherine Ashton, a subliniat că UE urmăreşte îndeaproape procesul lui Hodorkovski. „Au fost făcute acuzaţii privind nereguli în derularea sa, iar acestea sunt un motiv de îngrijorare profundă şi dezamăgire pentru noi”, a afirmat ea într-un comunicat.

„Independenţa judiciară şi dreptul fiecărui cetăţean la un proces corect, aşa cum este prevăzut în Convenţia europeană pentru drepturile omului, la care a aderat şi Rusia, au o importanţă crucială pentru parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă”, a adăugat ea.

UE va urmări în continuare dosarul şi va aborda acest subiect în discuţiile cu Moscova, a precizat Ashton. „UE se aşteaptă ca Rusia să îşi respecte angajamentele internaţionale în domeniul drepturilor omului şi supremaţiei legii”, a conchis ea.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel s-a declarat „dezamăgită” de sentinţă. „Persistă impresia că motivele politice au jucat un rol în proces”, a spus ea într-un comunicat.

Şi ministrul britanic de externe William Hague a a afirmat că este foarte îngrijorat şi a cerut Rusiei „să respecte principiile justiţiei şi să aplice legea în mod nediscriminatoriu şi proporţional”. „În lipsa acestui fapt, Marea Britanie şi o mare parte din comunitatea internaţională vor privi acest proces ca pe un pas retrograd”, a adăugat Hague.

Şi organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a condamnat sentinţa, pe care a calificat-o drept motivată politic. „Sentinţa este o lovitură pentru supremaţia legii în Rusia”, a declarat directorul ONG-ului pentru Europa şi Asia Centrală, Rachel Denber. „Totul în legătură cu acuzaţiile şi procesul indică faptul că dosarul împotriva sa este politic”, a adăugat ea.

Rusia nu a răspuns încă la aceste acuzaţii, dar anterior a respins criticile Occidentului în acest dosar.

Văzut la un moment dat drept o ameninţare la adresa premierului Vladimir Putin, Hodorkovski a fost declarat vinovat pentru furtul a miliarde de dolari din compania sa petrolieră, Iukos, şi pentru spălare de bani.

Potrivit aşteptărilor, avocaţii săi vor depune apel, dar dacă Hodorkovski va rămâne în închisoare până în 2017, înseamnă că nu putea lua parte nici la următoarele alegeri prezidenţiale din Rusia, din 2012.

Unii analişti au sugerat că, în caz contrar, ar putea reprezenta o ameninţare politică pentru candidatul Kremlinului la scrutin.

Cele mai citite

Construcția noului stadion Dinamo amânată. CNI anunță noul termen pentru evaluarea licitației

Proiectul mult așteptat al noii arene Dinamo întâmpină noi întârzieri, după ce Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat decalarea termenului pentru evaluarea financiară...

Răzvan Marin, desemnat fotbalistul român al anului 2024. Lista completă a câștigătorilor Galei Fotbalului Românesc

Răzvan Marin, mijlocașul echipei Cagliari, a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului 2024 în cadrul Galei Fotbalului Românesc. Evenimentul, ajuns la...

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă