O navă rusă transportând o „încărcătură periculoasă” se îndreaptă spre Siria, după o scurtă escală în Cipru, anunţă o sursă a armatorului, citată de Mediafax.
„Nava Chariot transportă o încărcătură considerată periculoasă, dar nu suntem obligaţi să ştim ce este în containere”, a declarat o sursă din cadrul companiei Westberg Ltd, cu sediul în Sankt-Petersburg.
Conform presei ruse, nava, care se îndreaptă spre portul sirian Tartous, ar putea transporta până la 60 de tone de echipamente militare exportate de compania rusă Rosoboronexport.
Sursa din cadrul Westberg Ltd nu a confirmat această informaţie.
Nava Chariot a făcut escală în Cipru pentru realimentare, iar autorităţile cipriote i-au permis plecarea doar cu condiţia de a se îndrepta spre Turcia, în loc de Siria.
Dar echipajul a decis să continue pe ruta iniţială după plecarea din portul cipriot.