Numirea şefului serviciilor secrete, Omar Suleiman, drept vice-preşedinte, şi cea a lui Ahmed Shafik, ministrul aviaţiei civile, în funcţia de prim-ministru, sunt văzute de către egipteni drept o încercare de reformă eşuată din start.
Omar Suleiman este considerat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Hosni Mubarak. Aflat timp de 19 ani în fruntea serviciilor secrete egiptene, Suleiman a servit în două războaie împotriva Israelului, în 1967 şi 1973, evidenţiindu-se apoi în serviciile secrete ale armatei. Faptul că vorbeşte fluent engleza l-a făcut să devină, în anii ’80, unul dintre principalii oameni de legătură dintre armata egipteană şi cea americană. Suleiman s-a remarcat nu numai prin distrugerea celulelor teroriste din ţară, dar şi ca unul dintre cei mai importanţi mediatori din regiune; astfel, Suleiman a încercat atât să reducă tensiunile dintre facţiunile palestiniene Hamas şi Fatah, cât şi să le apropie pe acestea de Israel.
„Îngerul păzitor”
Încrederea pe care Mubarak i-o arată lui Suleiman se datorează nu în ultimul rând faptului că acesta i-a salvat viaţa în 1995, când în timpul unei vizite a preşedintelui în Etiopia, maşina sa a fost atacată de persoane înarmate. Cu o zi înainte, Souleiman dispusese ca preşedintelui să i se pună la dispoziţie o maşină blindată.
Dar, deşi imaginea sa publică este bună, Souleiman nefiind vizat, spre deosebire de alţi politicieni egipteni, de acuzaţii de corupţie, el este totuşi un apropiat al lui Mubarak. Drept care, după numirea sa, unul dintre sloganele scandate în piaţa Tahrir a fost „Nici Mubarak, nici Suleiman”.
Omul de la manşa guvernului
Noul prim-ministru Ahmed Shafik a fost din 2002 ministrul aviaţiei civile, înlocuindu-l pe Ahmed Nazif, care a fost obligat să demisioneze în urma recentelor proteste antiguvernamentale. Shafik, născut în 1941 la Cairo, a făcut carieră în aviaţia militară, luptând – ca pilot – atât în trei războaie împotriva Israelului, cât şi în războiul civil din Yemen şi intrând apoi, asemeni multor altor militari de profesie, în politică. Printre realizările sale principale se numără restructurarea companiei naţionale de aviaţie, Egypt Air, şi modernizarea unei părţi din aeroporturile ţării – considerate obiective de interes naţional, având în vedere importanţa turismului pentru economia egipteană. Însă faptul că prim-ministrul este dependent de preşedinte, care poate demite cabinetul după bunul său plac, îl face şi pe Shafik să pară doar un om de paie.
Schimbare în Tunisia
Rached Ghannouchi, liderul mişcării islamiste Ennahda (Trezirea), s-a întors din exilul londonez în care a trăit în ultimii 20 de ani. Ghannouchi, un fost predicator radical devenit acum mo¬derat, a declarat la aterizarea pe aeroportul din Tunis că a venit ca „simplu cetăţean”, că nu doreşte să candideze la preşedinţie şi că are de gând să predea conducerea mişcării sale unei generaţii mai tinere. Întoarcerea sa a devenit posibilă datorită anunţului guvernului interimar că prizonierii politici vor fi amnestiaţi şi partidele politice interzise până acum vor putea funcţiona din nou.