75% din tinerii francezi viseaza sa devina slujbasi in administratia de stat, pentru ca o slujba la stat este o slujba pe viata, arata un sondaj recent. Pare usor de inteles, din aceasta perspectiva, cum se face ca o chestiune relativ minora cum este contrat premiere embauche (CPE) reuseste sa scoata in strada milioane de oameni. Intr-o tara in care „statul” pare sa fie obiectul unui cult modern – doar se scrie cu majuscula – nimic nu pare mai firesc. Nimic nu este insa mai departe de realitate. Francezii nu ies in strada pentru ca ar crede mistic in statul francez, ci pentru ca nu mai au absolut nicio incredere in acesta. Sa ne explicam.
Franta este singura tara din lume unde, in numele exceptionalismului, se experimenteaza de decenii refuzul programatic al liberalismului. Nimic nu este mai urat in Franta decat liberalismul, care este numit cand „model anglo-saxon”, cand „mondializare”, cand „imperialism cultural”. In Franta, „capitalismul” a devenit nomina odiosa, desi capitalismul a facut din Franta a cincea cea mai bogata tara din lume. Ideea ca „americanii-s de vina” si ca sarcina solemna a statului francez este sa ii protejeze pe cetatenii francezi de incertitudinile modelului anglo-saxon isi arata acum consecintele.
Statul nu poate oferi mai multa protectie decat poate economia sa produca. In Franta, statul a pretins ca poate face acest lucru in numele egalitatii si a esuat.
Si tocmai pentru ca si-a asumat aceasta sarcina imposibila si a esuat si-a pierdut legitimitatea. Faptul ca Jean Marie Le Pen a ajuns in turul al doilea al prezidentialelor a fost primul semnal ca francezii refuza sistemul. Au urmat votul impotriva Constitutiei europene, revolta imigrantilor din suburbii si, acum, protestele nationale impotriva CPE.
Economia franceza este intr-o stare mult mai buna decat o arata rata somajului si nivelul nemultumirii populare. Protectia sociala este cel putin la nivelul statelor social-democrate scandinave, daca nu chiar mai ridicata. Aparent, nici un motiv de nemultumire. Motivul nefericirii franceze este cultural. A V-a Republica a esuat in provincialism cultural si in resentiment.
Un resentiment cultivat de oameni politici mediocri, precum Jacques Chirac, care au ratat intalnirea cu istoria. In loc de solutii, politicieni precum Chirac le-au oferit francezilor numai imobilism insotit de orgoliu gaunos. Cei 75% din tinerii francezi care vor la stat nu o fac pentru ca iubesc statul, ci pentru ca si-au pierdut sperantele. Ceilalti 25% vor sa plece in America.
