0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialIsraelul, sub ameninţarea "Primăverii arabe"

Israelul, sub ameninţarea „Primăverii arabe”

Şase oameni închişi într-o cameră blindată, aflată la etajul 18 într-o clădire de birouri din capitala Egiptului, cu o mulţime furioasă încercând să spargă uşa de metal: aceasta era situaţia disperată a personalului Ambasadei Israelului de la Cairo, vineri seară, iar fără intervenţia rapidă a unui comando al armatei egiptene, este puţin probabil că acei şase oameni ar fi supravieţuit.

Este greu de imaginat cum mai putea fi salvată relaţia dintre Israel şi Egipt – considerată vitală pentru păstrarea stabilităţii din Orientul Mijlociu – dacă evenimentele ar fi avut un deznodământ tragic pentru cei şase angajaţi ai ambasadei.

De la linişte la violenţă

Ziua de vineri începuse, în Cairo, cu o demonstraţie paşnică împotriva vitezei prea încete cu care evoluează impunerea reformelor democratice şi economice de către actualul guvern, care are susţinerea conducătorilor militari ai ţării.

Către seară, lucrurile au luat însă o turnură periculoasă: mii de oameni s-au îndreptat către Ambasada Israelului, unde au luat cu asalt o baricadă construită tocmai pentru a evita ceea ce a urmat să se întâmple. Sub privirile forţelor de ordine care au preferat să nu se implice, demonstranţii au reuşit să pătrundă în imobil şi, apoi, în birourile ambasadei; în îmbulzeală, trei oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 1.000 au fost răniţi.

Astfel, sentimentele anti-israeliene, amplificate încă din luna august de omorârea accidentală a cinci grăniceri egipteni de către unităţi ale armatei israeliene, au atins un punct culminant.

Politicienii vor să calmeze spiritele

Atât guvernul egiptean, cât şi cel israelian au încercat să limiteze pagubele pe cât posibil; după ce personalul Ambasadei Israelului din Cairo a fost rechemat în Egipt, ambasada încetând astfel, practic, să funcţioneze, ministrul egiptean al Informaţiilor a declarat, conform cotidianului american Washington Post, că „forţele de ordine au permisiunea să ia toate măsurile legale posibile pentru a preîntâmpina asemenea incidente”.

Totodată, reprezentanţi ai conducerii militare au anunţat că cei responsabili vor fi aduşi în faţa tribunalelor şi vor fi judecaţi cât mai rapid.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a evitat să critice autorităţile egiptene, declarând că ţara sa „va continua să păstreze pacea cu Egiptul; aceasta este în interesul ambelor state”.

Egiptenii care au atacat ambasada sunt împotriva tratatului de pace dintre cele două ţări, a mai spus Netanyahu, adăugând că „în Egipt există însă, din fericire, şi alte voci – inclusiv la conducerea ţării”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă