8.9 C
București
marți, 22 octombrie 2024
AcasăSpecialIrlanda, susţinută de miniştrii europeni ai finanţelor

Irlanda, susţinută de miniştrii europeni ai finanţelor

Miniştrii europeni ai finanţelor au primit ‘favorabil’ duminică seară cererea de ajutor din partea Irlandei şi s-au declarat gata asupra principiului ca ea să beneficieze de un plan de sprijin instituit în primăvară, informează Agerpres, citând AFP.

În cursul unei reuniuni prin conferinţă telefonică, miniştrii zonei euro au acordat „unda lor verde” de principiu pentru ca Dublinul să beneficieze de acest plan internaţional ce prevede recurgerea la un mecanism de împrumuturi garantate de ţările Uniunii Europene, la împrumuturi de la FMI, precum şi la împrumuturi garantate din bugetul UE.

Acest dispozitiv urmează de asemenea să fie completat prin împrumuturi bilaterale de la Marea Britanie şi Suedia, două ţări ce nu sunt membre ale zonei euro, în favoarea Irlandei, care intenţionează prin acest mijloc să îşi salveze băncile în criză, a precizat sursa. Nicio cifră asupra valorii ajutorului nu a fost totuşi fixată în acest stadiu.

„Detaliile pentru măsurile ce vor fi luate urmează a fi încă discutate de Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană (BCE) cu guvernul irlandez”, a declarat sursa.

Cele mai citite

Sabrina Ionescu câștigă primul titlul al carierei! New York Libery e campioana Americii

New York Liberty, echipa la care evoluează Sabrina Ionescu, a câștigat primul titlu din istoria sa în WNBA, impunându-se cu 3-2 în finala împotriva...

Ce să facem, asta e!

În urma unui experiment destul de controversat, psihologul Stanley Milgram a observat că un procent de 80% dintre oameni nu au resursele psihologice...

Menopauza, un subiect tabu pentru femeile din România

Specialiștii subliniază importanța diagnosticului precoce și a tratamentelor disponibile În România, problemele din sfera uro-ginecologică rămân un subiect închis, pentru multe femei peste 50 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă