2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialInterpol, pe urmele familiei Ben Ali

Interpol, pe urmele familiei Ben Ali

Biroul Interpol din Tunis a emis o alertă mondială destinată celor 188 de membri ai acestei organizaţii internaţionale a poliţiei cu scopul de a-l localiza şi aresta pe fostul preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali şi pe şase dintre apropiaţii săi, informează Agerpres.

Autorităţile tunisiene anunţaseră în cursul dimineţii că au lansat un mandat de arestare internaţional împotriva fostului şef al statului şi a soţiei sale Leila Trabelsi pentru „achiziţionare ilegală de bunuri mobiliare şi imobiliare”, precum şi pentru „transferuri ilicite de valută în străinătate”. Alerta emisă de organizaţia de cooperare poliţienească internaţională, al cărei sediu este la Lyon /Franţa/, cuprinde „numele şi diverse informaţii” despre persoanele căutate, a precizat Interpol într-un comunicat.

Emis de biroul tunisian, acest aviz cere membrilor Interpol „să caute, să localizeze şi să-i aresteze pe Ben Ali şi pe apropiaţii săi în vederea extrădării lor spre Tunis”.

Ben Ali a fugit în 14 ianuarie din Tunisia şi s-a refugiat în Arabia Saudită. Soţia lui, Leila Trabelsi, a părăsit de asemenea ţara la o dată şi spre o destinaţie necunoscute. Fratele ei, Benhassen Trabelsi, vizat de asemenea de anchetă – ca şi alţi opt membri ai familiei, deţinuţi în Tunisia – a reuşit şi el să fugă, fiind dat în urmărire internaţională.

Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă