19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialÎn Yemen, SUA şi Al Qaeda – faţă în faţă

În Yemen, SUA şi Al Qaeda – faţă în faţă

Activitatea Al Qaeda s-a intensificat în ultimul timp, în special în Yemen şi Irak, determinând serviciile occidentale de informaţii să dea alerte la nivel mondial. Într-un mesaj online adresat „captivilor din închisorile tiranilor“, liderul Al Qaeda din peninsula arabică – AQPA – a promis eliberarea rapidă a prizonierilor membri ai reţelelor extremiste. În Irak, o grupare Al Qaeda a revendicat valul de atentate soldat cu peste 70 de morţi, în timpul sărbătorii sfârşitului Ramadanului, Aid.

Potrivit Washingtonului, inima mişcării djihadiste Al Qaeda bate de-acum în Yemen. Acolo operează aripa cea mai întreprinzătoare şi acolo Statele Unite sunt cel mai ameninţate. Autorităţile americane au închis în urmă cu o săptămână ambasadele şi consulatele în nordul Africii şi Orientul Mijlociu, ca urmare a informaţiilor serviciilor secrete privind planurile AQPA, Al Qaeda pentru peninsula arabică, pentru atentate antiamericane şi antioccidentale. Printre aceste informaţii figurează mesajele schimbate între şeful Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, şi Nasser al-Wahishi, liderul AQPA, privind pregătirea unui atentat. „Este deosebit de serios, am văzut informaţiile, este vorba de o ameninţare venită de la cele mai înalte nivele ale Al Qaeda“, declara un înalt responsabil american.

AQPA este deosebit de activă în zonă, iar liderul ei, Nasser al-Wahishi, a fost numit recent de Zawahiri numărul doi al reţelei teroriste. Poreclit „Afganul“ de unele servicii secrete occidentale după trecerea lui în Afganistan la finele anilor ’90, el s-a şcolit pe lângă Osama bin Laden pe perioada fugii sale din această ţară, în 2001, înainte de a merge în Iran şi apoi în Yemen, de unde a evadat din închisoare în 2006. În faţa ameninţării AQPA, administraţia americană a ripostat cu atacuri repetate cu drone, de la finele lunii iulie, contra membrilor prezumtivi ai Al Qaeda. Şase astfel de lovituri cu drone în 11 zile s-au soldat cu peste 30 de morţi. Atacurile au vizat cu prioritate persoanele menţionate în lista cu 25 membri Al Qaeda prezentată de Ministerul Apărării din Yemen.

Nasser al-Wahishi a promis într-un mesaj online adresat „captivilor din închisorile tiranilor“ că vor fi eliberaţi rapid toţi prizonierii membri ai reţelelor extremiste, iar „lanţurile se vor rupe“.

Complot islamist?

Mesajul liderului AQPA are un scop şi trebuie amintite recentele trei evadări masive de prizonieri în doar o săptămână, de la finele lunii iulie, evadări ce au avut loc în Irak, Libia şi Pakistan. Los Angeles Times arăta că cele trei evenimente ar fi putut conduce la eliberarea unei „potenţiale armate de extremişti“ şi se întreba despre posibila lor coordonare. De fapt, atacurile contra închisorilor irakiene din Taji şi Abou Ghraib şi cea pakistaneză, care au permis evadarea a sute de deţinuţi, au fost revendicate de Al Qaeda şi de talibani. În cazul libanez se pare că evadarea a fost urmarea unei revolte lansate de vecinii care nu doreau o închisoare în apropierea lor. Evenimentele s-au declanşat într-un context de tensiuni interne exacerbate de asasinarea unui militant antiislamist.

Experţi în antiterorism şi Daniel Drezner, profesor de politică internaţională la Tufts University, consideră că cele trei evenimente similare relevă o „tendinţă“. Ipoteza unui complot terorist decurge în principal din teama de a vedea reproducerea scenariului din 2006. Atunci, evadarea din Yemen a unor presupuşi membri Al Qaeda a permis formarea AQPA. Această filială a fost cea care a organizat tentativa de asasinare a nigerianului Omar Farouk Abdulmutallab la 24 decembrie 2009, într-un avion ce făcea legătura între Amsterdam şi Detroit.

Plan de descurajare

În Irak, aripa Al Qaeda autointitulată „Statul islamic din Irak şi din Levant“ (EIIL) a revendicat duminică valul de atentate soldate cu peste 70 de morţi în Irak în timpul sărbătorii Aid, a sfârşitului Ramadanului. „Şiiţii nu vor cunoaşte siguranţa nici zi, nici noapte, nici de Aid, nici în alte zile. Statul islamic s-a mobilizat (…) la Bagdad, în provincii din sud şi în altele, pentru a trimite mesaje de descurajare în a treia zi de Aid el-Fitr“, ca răspuns la operaţiunile forţelor irakiene de securitate internă, a transmis EIIL.

Contrar comunităţii internaţionale, liderii irakieni, şi în special premierul Nouri al-Maliki, au rămas tăcuţi în faţa acestor atacuri, deşi ţara a cunoscut cea mai sângeroasă lună de Ramadan de după 2008, cu peste 800 de persoane ucise. Extremiştii, suspectaţi că aparţin grupărilor legate de Al Qaeda, au atacat în special moschei, cafenele şi pieţele publice. Sâmbătă, două persoane au fost ucise şi şase rănite de explozia unei bombe în cartierul majoritar sunnit din vestul Bagdadului. La sud de Mosul, a fost ucis un înalt ofiţer de armată. De asemenea, un înalt responsabil al regiunii Al-Nil, în sudul Bagdadului, Hamid Kadhoum, şi fiul acestuia au fost ucişi la domiciliu de oameni înarmaţi.

Provocări

Ministrul britanic pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Alistair Burt, a denunţat valul de atentate, estimând că „vizează în mod clar alimentarea conflictului interconfesional din ţară“. SUA au calificat autorii atentatelor drept „duşmani ai islamului“ şi au reamintit că o recompensă de 10 milioane dolari este oferită pentru orice informaţie care va permite „uciderea sau capturarea lui Abou Bakr al-Baghdadi“, şeful numitului „Stat islamic din Irak şi din Levant“.

Valul de violenţe a survenit la trei săptămâni după două asalturi spectaculoase duse de acest grup contra a două închisori irakiene, care au permis evadarea mai multor sute de deţinuţi, printre care înalţi responsabili ai reţelei teroriste Al Qaeda. Evadările s-au adăugat nemulţumirilor populaţiei faţă de incapacitatea autorităţilor de a face faţă recrudescenţei atentatelor din ultimele luni şi de a asigura serviciile de bază. Tensiunile sunt amplificate de creşterea furiei minorităţii sunnite, care denunţă discriminările la care este supusă de guvernul dominat de şiiţi.

Cele mai citite

Studiu. Decesele cauzate de cancer au scăzut în SUA

Progresele științifice au ajutat la prevenirea a 4,1 milioane de decese cauzate de cancer în cei 30 de ani dintre 1991 și 2021, potrivit...

Brățara dacică adjudecată în Licitația Artmark de Istorie ajunge la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu

Eveniment cu totul deosebit în prima licitație din noul sezon al Casei A10 by Artmark. Brățara dacică adjudecată în Licitația Artmark de Istorie ajunge...

Pilonul II de pensii: Ce trebuie să știe participanții despre retragerea fondurilor și continuarea investițiilor

Contribuția la Pilonul II de pensii este reglementată prin lege și reprezintă un procent din salariul brut al fiecărui angajat. În prezent, aceasta este...
Ultima oră
Pe aceeași temă