17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialFondatorul WikiLeaks: Obama trebuie să demisioneze dacă a aprobat spionarea funcţionarilor ONU

Fondatorul WikiLeaks: Obama trebuie să demisioneze dacă a aprobat spionarea funcţionarilor ONU

Preşedintele american, Barack Obama, ar trebui să demisioneze dacă a aprobat ca diplomaţii americani să spioneze funcţionari ONU, a apreciat fondatorul WikiLeaks într-un interviu publicat duminică de cotidianul spaniol El Pais, potrivit Mediafax.

„Întregul lanţ de comandă care era la curent cu acest ordin şi l-a aprobat trebuie să demisioneze pentru ca Statele Unite să poată fi considerate o naţiune credibilă. Ordinul este atât de important, încât ar fi putut fi supus aprobării preşedintelui”, a declarat Julian Assange.

„Obama trebuie să spună ceea ce ştie despre acest ordin ilegal. Dacă refuză să răspundă sau dacă există o dovadă că a aprobat această acţiune, el trebuie să demisioneze”, a adăugat el, într-un interviu postat pe site-ul El Pais.

Potrivit notelor difuzate de WikiLeaks, Departamentul de Stat american a cerut diplomaţilor săi să culeagă informaţii despre funcţionari din cadrul ONU.

Autorităţile americane au cerut, de asemenea, numere de card bancar, adrese electronice, numere de telefon şi chiar numere de card de fidelitate la unele companii aeriene ale anumitor funcţionari ONU.

Julian Assange, în vârstă de 39 de ani, a dat acest interviu cotidianului El Pais sâmbătă, dintr-un loc care nu a fost precizat. El a devenit inamicul public numărul unu al mai multor ţări, după publicarea, săptămâna trecută, a unor mesaje diplomatice americane secrete.

Cele mai citite

Un taximetrist a fost bătut de doi clienți, care i-au furat mașina

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce, în urma unui conflict cu un șofer de taxi care a refuzat să îi transporte în...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...

Scăderea cotațiilor la grâu persistă, în ciuda reducerii dobânzii de către Fed și a cererii slabe din Europa

Cotațiile la grâu au înregistrat o scădere recentă, influențată de cererea slabă din Europa și de condițiile meteo favorabile în SUA, care au eclipsat...
Ultima oră
Pe aceeași temă