Regele Abdullah al Arabiei Saudite a suferit recent o intervenţie chirurgicală într-un spital din New York. Operaţia a fost un succes, însă Abdullah, în vârstă de 86 de ani, va muri într-o bună zi. La fel se va întâmpla şi cu succesorul său imediat, prinţul Sultan bin Abdul-Aziz, şi el în vârstă de 82 de ani şi bolnav de cancer. Cei doi fac parte din clanuri separate şi eventuala lor dispariţie ar putea da naştere unor lupte pentru putere fără precedent în istoria regatului, iar implicaţiile ar putea trimite unde de şoc în economia lumii.
Sub dunele fierbinţi din deşertul Arabiei Saudite se află un sfert din rezerva mondială de petrol dovedită. Arabia Saudită, care este lider OPEC, poate pompa undeva între 8 şi 10 milioane de barili de petrol pe zi, ceea ce înseamnă cam o şeptime din cererea mondială. Saudiţii îşi permit să controleze nu doar producţia de ţiţei, datorită excedentului de resurse pe care îl au faţă de ceilalţi mari producători, ci şi preţul acestora, graţie avantajului geologic. Dacă extracţia unui baril de petrol din Marea Nordului sau Golful Mexic costă, să zicem, în jur de 15 dolari, barilul extras din uriaşele câmpuri petrolifere precum Ghawar sau Shaybah necesită puţin peste un dolar. Resursele şi preţul mic de extracţie îi permit Arabiei să ţină în şah celelalte mari puteri ale petrolului, dar şi să suplinească cu rezervele sale producţia mondială în momente grele, aşa cum a facut-o în 1990, când Sadam a invadat Kuweitul, după agitaţia de la 11 septembrie sau în timpul celui de-al doilea război din Golf. Pentru că petrolul este motorul economiei mondiale, regele Arabiei Saudite, oricare ar fi el, şi traiectoria sa politică va avea o importanţă crucială pentru liniştea geopolitică şi revigorarea economică a planetei. Mai mult, Arabia Saudită ar putea alimenta şi China cu petrol mai ieftin, pentru a acoperi cantitatea importată din Iran. China, care în prezent importă 12% din petrolul necesar din Iran, ar putea fi convinsă să participe la impunera unor sancţiuni economice şi mai drastice, care ar putea determina guvernul de la Teheran să renunţe la programul nuclear.
Trei clanuri rivale
Abdullah bin Abdul-Aziz este rege al Arabiei Saudite din 2005, când a ocupat tronul după moartea predecesorului său, regele Fahd. Clanul regelui Abdullah, care nu are decât fraţi pe jumătate, este compus exclusiv din fiii săi. Din acest motiv, regele i-a numit recent pe doi dintre ei în posturi cheie. Fiul său preferat, Mitab, unul din favoriţii la tron, este şef peste Garda Naţională a Arabiei Saudite (SANG), iar fiul cel mare, Khalid bin Abdullah, este membru în nou formatul Consiliu al Alianţei.
Conducătorul clanului doi este prinţul Sultan bin Abdul-Aziz, fratele pe jumătate al regelui Abdullah, în prezent ministrul apărării şi aviaţiei şi inspector general. Avantajul său este că descinde din clanul Sudairi, care l-a avut lider pe regele Fahd, a cărui domnie a fost cea mai lungă din întreaga dinastie modernă arabă. Prinţul Sultan are mai mulţi fraţi în posturi cheie ministeriale, precum şi fii care ocupă în prezent sau au ocupat funcţii importante, cum ar fi cea de ambasador în Statele Unite sau cel de ministru asistent al apărării.
Ultimul clan influent este cel al fostului rege Faisal, care îi include pe prinţul Saud, actualul ministrul de externe şi pe ceilalţi fii ai lui Faisal, prinţul Khalid, guvernatorul Meccăi şi prinţul Turki, şef al serviciilor secrete între 1977 şi 2001. Deşi clanul Faisal a mai slăbit în ultimii ani, acesta rămâne în continuare influent.
În afară de membrii principali ai celor trei clanuri, mai există un mare număr de nepoţi dornici să acceadă în posturi importante.
Arabia Saudită şi armele americane
Arabia Saudită şi alte state din Golf au comandat recent Satetelor Unite armament în valoare de 123 de miliarde de dolari. În cazul în care Congresul va da undă verde tranzacţiei, armamentul, în valoare de 60 de miliarde de dolari va merge în Arabia Saudită, aliatul principal al americanilor în Orientul Mijlociu. Tranzacţia este cea mai mare din istorie, însă este foarte intens dezbătută de specialiştii americani. Pe de o parte, vânzarea va aduce multe locuri de muncă pe piaţa din SUA, iar o Arabie Saudită înarmată ar putea ţine piept Iranului sau cel puţin ar putea echilibra raportul de forţe în Golful Persic. Să nu uităm că protejarea şi exploatarea resurselor de petrol este cel mai important lucru pentru marile puteri ale lumii. Pe de altă parte însă, în anii ’70 Statele Unite au furnizat o mare cantitate de armament Iranului, iar în 1979 a avut loc revoluţia islamică şi la putere a venit un regim eminamente ostil americanilor. O eventuală schimbare bruscă de macaz a regimului de la Riad, cu unul mai conservator, dominat de wahabiţi, ar putea crea noi probleme.
Arabia Saudită şi terorismul
Arabia Saudită este principalul aliat al Statelor Unite şi cel mai important furnizor de materie primă energetică, însă este, totodată, şi principalul sponsor al celor mai violente organizaţii antiamericane. Cum este posibil acest paradox? În primul rând, regalitatea saudită a supravieţuit datorită toleranţei wahhabiţilor conservatori, o facţiunea religioasă dominantă în Arabia Saudită. Wahhabiţii au acceptat prietenia cu Statele Unite, precum şi noul stil de viaţă occidental, adoptat de nenumăraţii prinţi saudiţi, însă au solicitat în schimb sume mari de petrodolari cu care au construit şcoli coranice şi moschei peste tot în lume. Tot saudiţii sunt cei care au plantat extremismul religios în Afganistan şi Pakistan, ultima fiind, teoretic, tot un aliat al americanilor. Prin urmare, fie din motive militare, fie din motive economice, tronul Arabiei Saudite va fi un subiect foarte des discutat în cancelariile marilor puteri.
