3.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialChina: Trei oameni au murit, din cauza taifunului Soulik

China: Trei oameni au murit, din cauza taifunului Soulik

Cel puţin trei persoane au murit, iar peste o jumătate de milion de oameni au fost evacuaţi din calea taifunului Soulik, care a atins duminică estul Chinei, relatează AFP, conform Mediafax.

Oamenii au murit în provincia Guangdong unde, potrivit staţiilor meteorologice locale, în numai 20 de ore, nivelui apei a atins 25 de centimetri, a arătat agenţia China Nouă.

Soulik a atins provincia de coastă Fujian, cu rafale de vânt de aproape 120 de kilometri pe oră. Taifunul a fost retrogradat ca depresiune tropicală, a precizat serviciul meteorologic chinez.

Peste 500.000 de persoane au fost adăpostite în Fujian şi în provincia vecină Zhejiang, iar 5.500 de militari au fost mobilizaţi.

Citeşte şi UPDATE: Un mort, 30 de răniţi şi 8.000 de oameni evacuaţi, în Taiwan, din cauza taifunului

Potrivit agenţiei China Nouă, aproximativ 31.000 de ambarcaţiuni s-au refugiat în porturile din regiune.

În portul Xiamen, nivelul apei a atins 24 de centimetri de sâmbătă până duminică.

Local, nivelul unor râuri au depăşit cota de alertă, iar pe diguri, la Ningde, se înregistrau valuri de zece metri.

În Taiwan, taifunul Soulik s-a soldat cu doi morţi, o persoană dată dispărută şi 104 răniţi. Satul Bailan (nord) a fost inundat. Nivelul apei de ploaie a atins, în 48 de ore, 90 de centimentri. Rafale de vânt de până la 220 de kilometri pe oră au smuls acoperişuri şi copaci.

În august 2009, taifunul Morakot, cel mai devastator din istoria Taiwanului, s-a soldat peste 600 de victime, majoritatea îngropate de imense alunecări de teren, în sudul ţării.

Cele mai citite

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...

Poluare iminentă pe litoralul românesc al Mării Negre. De unde provine pata de carburant

E dezastru ecologic în Marea Neagră, iar autoritățile române sunt în alertă. O pată uriașă de carburant ar putea ajunge pe litoralul nostru, după...

Libanul are ca prioritate trasarea granițelor terestre și maritime cu Siria

Premierul libanez Najib Mikati a declarat, sâmbătă, în cursul primei sale vizite la Damasc de la căderea regimului Bashar al-Assad, că trasarea granițelor terestre...
Ultima oră
Pe aceeași temă