6.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialChina se pregăteşte de război. Marina militară se modernizează

China se pregăteşte de război. Marina militară se modernizează

Marina militară chineză va trebui să-şi accelereze dezvoltarea şi să se pregătească de război, a declarat preşedintele Chinei, Hu Jintao.

China se află în dispute teritoriale cu mai multe naţiuni în Marea Chinei de Sud. În plus, tensiunile politice cu SUA sunt în creştere, din cauza prezenţei americane din ce în ce mai vizibile în zonă.

SUA, însă, nu par deloc îngrijorate. „Nimeni nu caută necazuri în această regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, amiralul John Kirby, pentru AFP. „Cu siguranţă nu vom condamna niciodată intenţia unei alte naţiuni de a-şi dezvolta forţele navale”.

Oficialii americani şi chinezi discută, în prezent, despre problemele militare, în cadrul unei întâlniri anuale al cărei scop este asigurarea înţelegerii dintre cele două ţări, relatează BBC.

China a achiziţionat, recent, primul său portavion şi şi-a exprimat în mod clar ambiţiile navale. În prezent, cea mai mare parte a armatei chineze este formată din forţele terestre, iar forţa marinei militare este ridiculizată de cea americană.

Hu Jintao a declarat, în cadrul unei întruniri militare, că statul chinez trebuie să „modernizeze marina militară, s-o transforme într-o adevărată forţă şi să se pregătească de război, pentru a creşte nivelul de securitate naţională”.

Analiştii au declarat că observaţiile preşedintelui chinez sunt extrem de dure şi par a fi orientate către rivalii americani sau către alte state care ridică pretenţii în Marea Chinei de Sud.

Atât Filipine, cât şi Vietnamul au acuzat China, în repetate rânduri, de agresiune deschisă în regiune şi se află printre naţiunile care pretind suveranitatea asupra insulelor din Marea Chinei de Sud, în speranţa găsirii unor zăcăminte de petrol şi gaze.

În plus, preşedintele american Barrack Obama a anunţat, în luna noiembrie, că SUA îşi vor întări prezenţa în regiune prin înfiinţarea unei baze militare în nordul Australiei.

Analiştii au declarat că mutarea SUA este o provocare directă la tentativele Chinei de a domina întreaga regiune şi are ca scop sprijinirea aliaţilor SUA din cadrul litigiului privind Marea Chinei de Sud.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă