2 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialChina reface Drumul Mătăsii pornind din Iran

China reface Drumul Mătăsii pornind din Iran

În ciuda eforturilor SUA de a izola Iranul, China va semna săptămâna aceasta la Teheran un contract de 2 miliarde $ pentru construcţia a 570 kilometri de cale ferată. Acordul este primul pas din proiectul chinez de deschidere a unui coridor feroviar între Beijing şi Europa.

Potrivit informaţiilor date publicităţii de guvernele de la Tehe­ran şi Beijing, minis­trul căilor ferate din China, Liu Zhijun, urmează să con­trasemneze, duminică, în capitala republicii islamice, contractul în valoare de 2 miliarde de dolari care va da startul marelui proiect de transport chinez ce vizează recrearea Drumului Mătăsii pe calea ferată. Conform cotidianului britanic The Telegraph, care citează declaraţii ale ministrului iranian al căilor ferate, acordul comercial este deja încheiat cu o companie constructoare chineză şi ar urma să fie finalizat în trei ani.

Nici guvernul de la Beijing şi nici cel de la Teheran nu au oferit detalii cu privire la finanţarea proiectului, însă China ar putea finanţa o mare parte din costuri în schimbul livrărilor viitoare de hidrocarburi iraniene. În prezent, China importă din Iran circa 15% din necesarul energetic – în principal sub formă de ţiţei. Cei 570 de kilometri de „drum de fier” vor uni Teheranul de ora­şul Khosravi, aflat la frontiera iraniano-irakiană. Ceea ce face însă din proiectul sino-iranian parte a unui plan strategic cu bătaie lungă este posibilitatea ca tronsonul să asigure în viitor legătura feroviară între Iran şi Europa, trecând prin Irak, Siria şi Turcia – traseu care îl va transforma într-unul din tronsoanele coridorului feroviar transasiatic pe care China intenţionează să-l deschidă către Europa – cel de-al doilea mare partener comercial după Statele Unite.

Odată traseul iranian stabilit şi contractat, China, care s-a angajat în dezvoltarea unei reţele feroviare în întreaga Asie, va ur­mări cu mult interes o întâlnire ce va avea loc în octombrie, la Duşanbe, capitala Tadjikistanu­lui. Aici, miniştrii transportu­rilor din Iran, Tadjikistan şi Afganistan (stat cu care China a în­cheiat numeroase contracte industriale în ciuda situaţiei de securitate şi a prezenţei NATO) vor încerca să parafeze un acord care va materializa sectorul central-asiatic al „drumului de fier al mătăsii”, adică partea dintre Iran şi frontiera tadjiko-chineză. Con­tractul cu Iranul va constitui un stimulent pentru Tadjikistan, dar şi pentru intrarea în proiect a altor state din Asia Centrală. Motivul: prin conectarea la tronsonul iranian, fostele state sovietice dintre Caspica şi China, care nu au acces la oceanul planetar, vor putea face comerţ internaţional prin portul iranian Chahbahar, de la Golful Persic.

Dacă guvernele de la Kabul şi Duşanbe pot fi atrase de posibilităţile transportului maritim – mult mai ieftin decât cel terestru -, pentru Beijing, obiectivul este ruta comercială terestră de mare capacitate către Europa, care poate reduce timpul de transport al mărfurilor din China către Europa de la două luni, cât durează pe mare, la numai 11 zile. „Pentru China (cale ferată transasiatică – n.n.) va tăia costurile de transport al bunurilor către Europa cu 5-6%”, explică profesorului Nicklas Swanstorm, de la Universitatea Johns Hop­kins, din Maryland, SUA. Ruta comercială terestră către Europa are şi o raţiune geostrategică  pentru că, în caz de conflict, „SUA sau Rusia pot bloca rutele comerciale maritime ale Chinei”, aminteşte Swanstorm. Până să-şi găsească însă raţiu­ni­le militare, calea ferată transasiatică are potenţialul de a îndepărta scenariul negru al unui război – noua rută comercială este de natură să crească interdependenţa economică China-Europa şi să re­ducă astfel şansele unui conflict.  

Cele mai citite

Mircea Lucescu: Am comis prea multe greșeli tehnice

Antrenorul Mircea Lucescu s-a declarat nemulțumit de prestația jucătorilor, după meciul cu Kosovo Mircea Lucescu a criticat evoluția echipei sale după meciul disputat împotriva selecționatei...

Piața de leasing din România, potențial uriaș de creștere

Sectorul financiar din România se confruntă în continuare cu probleme, precum cea mai scăzută rată de intermediere financiară din Europa Piața de leasing din România...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă