Transfugul care le-a spus americanilor că Irakul are un program secret de arme bacteriologice a declarat pentru Guardian că a minţit pentru a obţine înlăturarea regimului lui Saddam Hussein.
„Am avut ocazia să fabric ceva pentru a răsturna regimul” a declarat Rafid Ahmed Alwan al-Janabi pentru publicaţia britanică subliniind: „eu şi fiii mei suntem mândri că am fost motivul care a permis Irakului să aibă democraţie”. „Poate am avut dreptate, poate m-am înşelat? Credeţi-mă, nu era alt mijloc pentru a instaura libertatea în Irak. Nu erau alte posibilităţi”.
La acea vreme, în 2003, înaintea intervenţiei armate americane contra Irakului, pentru serviciile secrete germane şi americane transfugul avea numele de cod „Curveball” (termen din baseball, echivalentul unei lovituri de „minge rotundă”). El a declarat pentru BND, serviciul secret german, că Irakul deţinea camioane care transportau arme bacteriologice şi construise uzine de armament clandestine. Informaţiile furnizate de Rafid Ahmed Alwan al-Janabi au fost folosite de Statele Unite pentru a justifica intrarea armată în Irak în 2003.
Rafid Ahmed Alwan, un inginer chimist care fugise din Irak în 1995, a fost abordat de BND în anul 2.000. Serviciile secrete l-au confruntat cu un raport al fostului său şef al Comisiei industriilor de armament în Irak, un anume Bassil Latif, care afirma că nu există nici un camion dotat cu arme bacteriologice şi nici uzine secrete. Potrivit Guardian, atunci transfugul a recunoscut că minţise. „OK, când Latif spune că nu sunt camioane, atunci aşa este”. Totuşi, serviciile secrete au continuat să aibă încredere în el dar în 2002 i-au spus că soţia sa însărcinată nu va fi autorizată să i se alăture în Germania dacă încetează să coopereze. În Guardian el susţine că nu a minţit pentru a obţine azil în Germania, scopul său unic fiind să pună capăt regimului lui Saddam Hussein. „Aveam o problemă cu regimul Saddam, doream să mă debarasez de el”.
Relativ la această afacere, în noiembrie 2005, Los Angeles Times preciza că informaţiile privind armele irakiene de distrugere în masă, furnizate înaintea declanşării războiului din 2003 de „Curveball” fuseseră deja considerate puţin credibile de serviciile germane. „Cinci înalţi responsabili ai serviciilor secrete germane au declarat pentru Times că avertizaseră autorităţile americane omologe că această sursă, un disident irakian numit Curveball, nu făcuse niciodată afirmaţii credibile privind producerea de arme biologice şi nu văzuse niciodată pe cineva care le-ar fi produs”, scria Los Angeles Times.
Motivaţie Justificare şocantă
Un înalt responsabil însărcinat cu dosarul Curveball a dezvăluit că a fost stupefiat auzindu-l pe fostul secretar de Stat, Colin Powell în februarie 2003 citând afirmaţiile lui Curveball ca justificare a războiului. „Am fost în stare de şoc. Mein Gott! Le-am spus mereu că nu a fost dovedit nimic, că nu erau informaţii solide”. Publicaţia americană explica că acest disident trăia, sub un nume de împrumut pe cheltuiala serviciilor secrete, în Germania unde ceruse azil politic. Potrivit responsabililor CIA, citaţi de Los Angeles Times, „motivul lui Curveball nu era provocarea războiului ci obţinerea unei vize germane”.
Un război controversat
Administraţia George W. Bush a decis intrarea militară în Irak pentru a înlăturarea lui Saddam Hussein, motivaţia fiind distrugerea armelor biologice deţinute în secret de regimul său. Umbra atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 era puternică şi războiul din Irak a fost declarat a fi parte a strategiei contra terorismului. Åcest „război contra terorismului va fi lung”, avertiza preşedintele George W. Bush. În martie 2003, 250.000 de soldaţi americani susţinuţi de câteva trupe suplimentare britanice, au lansat asaltul asupra Bagdadului. Armele de distrugere în masă au fost căutate în zadar şi acum se ştie că regimul Saddam nu deţinea astfel de arme.
Fostul consilier juridic principal al Foreign Office, Michael Wood a declarat în faţa Comisiei parlamentare britanice care anchetează implicarea Marii Britanii în războiul din Irak că a sfătuit guvernul lui Tony Blair să nu participe la război, considerându-l contrar dreptului internaţional. „Folosirea forţei nu fusese autorizată de Consiliul de Securitate şi nu avea altă bază legală în dreptul internaţional”. Wood a explicat că Rezoluţia 1441 a ONU, adoptată în noiembrie 2002, care îi oferea lui Saddam Hussein o ultimă şansă de a se conforma obligaţiilor privind abandonarea armelor de distrugere în masă, pe care era acuzat că le deţine, nu reprezenta o bază suficientă pentru a intra în război cu Irakul. Fostul premier Tony Blair a fost citat de această Comisie şi trebuie să răspundă la mai multe întrebări.
Naţiunile Unite nu au aprobat intervenţia americană în Irak din cauză că SUA nu au putut dovedi că acesta era o ameninţare. În fapt, după primul război din Golf din 1991, armata irakiană fusese aproape spulberată, iar Irakul era bombardat practic zilnic de către forţele americane şi britanice.
Bush nu regretă. Dar minte?
Fostul preşedinte George W Bush, cel care a decis intervenţia militară în Irak, şi-a scris memoriile: „Momente decisive”, care acoperă perioada 1986-2008. Întervievat la NBC, a fost întrebat şi despre decizia de a ataca Irakul în 2003. Răspunsul a fost surprinzător. „Eram o voce disidentă. Nu doream utilizarea forţei. Voiam să dau o şansă diplomaţiei”. Potrivit unui citat din cartea sa, fostul locatar al Casei Albe asigură că „nimeni nu a fost mai scârbit şi mai înfuriat ca mine când nu am găsit arme de distrugere în masă în Irak”. Dar a refuzat să se scuze în faţa americanilor că i-a angajat într-un război care a costat viaţa a mii de militari. „A mă scuza ar însemna că decizia a fost una greşită. Nu cred că a fost una greşită. Lumea este mai bună fără Saddam Hussein”.
Referindu-se la Memoriile lui Bush, fostul cancelar german Gerhard Schroder susţine că autorul minte, deoarece niciodată nu i-a spus fostului preşedinte american că îl susţine pentru a declanşa războiul în Irak.
