Data de 26 aprilie 1986 va rămâne drept una dintre cele mai negre zile în istoria Europei. Pagubele umane şi ecologice ale exploziei centralei atomice de la Cernobîl nu pot fi încă apreciate la adevărata lor dimensiune.
Ogreşeală de construcţie urmată de o greşeală de manevrare – şi ceea ce urma să fie un banal test al reactorului numărul 4 al centralei atomice de la Cernobîl s-a transformat într-o catastrofă nucleară de proporţii nemaiîntâlnite pe continentul european. Un nor radioactiv a purtat particulele ucigătoare deasupra mai multor state din Europa, şi peste 3.900.000 kilometri pătraţi – adică aproape 40% din suprafaţa continentului – au fost contaminaţi cu izotopii radioactivi ai elementului cesiu-137.
Deşi numai 50 de persoane au murit imediat în urma exploziei – majoritatea acestora fiind aşa-numiţii „lichidatori”, muncitori care au participat la curăţirea perimetrului centralei atomice în zilele imediat următoare castrofei – Organizaţia Mondială de Sănătate estimează că peste 4.000 de oameni vor muri, în total, în urma expunerii la radiaţii, mulţi alţii suferind însă în urma acestora de diverse boli.
Incertitudinea oamenilor de ştiinţă
În ultimii ani a apărut un număr mare de studii şi raporturi ale consecinţelor catastrofei de la Cernobîl – iar rezultatele acestor studii au fost şi sunt contradictorii. În timp ce un studiu al Comitetului Ştiinţific al Efectelor Radiaţiilor Atomice al Naţiunilor Unite afirmă că numărul total de victime nu depăşeşte 4.000, un alt studiu făcut la cererea Greenpeace ajunge la concluzia că numărul morţilor se ridică, de fapt, la peste 200.000.
Un al treilea raport, publicat de Academia de Ştiinţă din New York, estimează că 985.000 de persoane au murit în urma catastrofei din fosta URSS.
Dacă numărul victimelor este încă controversat, nu acelaşi lucru se poate spune despre numărul celor îmbolnăviţi – în special nou-născuţii şi copiii. Astfel, numărul cazurilor de Sindromul Down s-a dublat la nouă luni după catastrofă (revenind apoi la normal), ca de altfel şi numărul copiilor născuţi cu malformaţii genetice, cum ar fi Spina Bifida. Totodată, s-a înregistrat o creştere mare a cazurilor de cancer tiroidal în Rusia, Ucraina şi Belarus, cu peste 4.000 de pacienţi. Din fericire, rata vindecării acestui cancer este de 93-96%.
Deşi nu poate fi comparată cu celelalte două dezastre nucleare – bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki – catastrofa de la Cernobîl a schimbat radical percepţia europenilor care, până atunci, consideraseră energia atomică drept sigură.
Diferenţele dintre Cernobîl şi Fukuyama
Catastrofa nucleară de la Cernobîl şi cea care ameninţă Japonia sunt diferite, afirmă majoritatea specialiştilor – aceştia fiind de altfel de părere că o posibilă catastrofă la Fukuyama va avea totuşi efecte mai puţin dramatice decât cea de la Cernobîl.
Atât reactorul de la Cernobîl cât şi cel de la Fukuyama sunt reactoare cu apă fierbătoare; însă în timp ce reactorul de la Fukuyama foloseşte apă obişnuită pentru moderarea reacţiei nucleare, în reactorul de la Cernobîl aceasta avea loc cu ajutorul grafitului – acesta fiind şi cauza principală pentru gravitatea catastrofei din actuala Ucraină. Explozia reactorului de la Cernobîl a avut loc în reactor, unde grafitul s-a inflamat; puterea exploziei a dărâmat învelişul reactorului, iar forţa exploziei a aruncat particulele radioactive în atmosferă, acestea împrăştiindu-se apoi deasupra întregii Europe.
La Fukuyama, exploziile de până acum nu au distrus învelişurile reactoarelor, iar radioactivitatea ridicată din zonă este cauzată de emiterea de aburi radioactivi. Însă şi în cazul unei explozii majore, zona iradiată ar fi mai redusă decât cea din Ucraina – nu în ultimul rând datorită tehnicii mult mai avansate din centrala nucleară japoneză.
click pe imagine pentru a mări
