6.8 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialCel puţin 19 protestatari au fost ucişi în Siria. Protestele cuprind mai...

Cel puţin 19 protestatari au fost ucişi în Siria. Protestele cuprind mai multe oraşe

Cel puţin 19 protestatari au fost ucişi vineri în timpul revoltelor antiguvernamentale de la Daraa, oraş din sudul Siriei devenit simbol al manifestaţiilor împotriva regimului, au declarat martori oculari citaţi de BBC, potrivit NewsIn.

Locuitorii de lângă moscheea al-Omari – scenă, în urmă cu câteva săptămâni, a unor violenţe fără precedent – au declarat că au văzut cel puţin 13 cadavre şi mai mulţi răniţi.

Potrivit autorităţilor, numai un membru al forţelor de securitate şi un angajat de pe o ambulanţă ar fi fost ucişi.

Mii de persoane au ieşit pe străzi la Daraa, după rugăciunea de vineri. Martorii oculari spun că forţele de securitate au deschis focul asupra mulţimii care striga sloganuri pro-democraţie.

Demonstranţii care, ieşind din cele trei moschei ale oraşului, au defilat până la tribunal au fost întâmpinaţi de membri ai forţelor de securitate îmbrăcaţi în civil care au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. Au izbucnit ciocniri după ce protestatarii au început să arunce cu pietre.

Televiziunea de stat a prezentat imagini de la proteste susţinând că „sabotorii şi conspiratorii au deschis focul asupra cetăţenilor şi forţelor de securitate”.

Proteste au fost raportate şi în oraşele Qamishli, Hasakhe, Idlib, Banyas şi Homs. Oraşul Duma, de lângă Damasc, a fost izolat, fiind întrerupte toate comunicaţiile. În Harsata, tot la periferia capitalei, s-au auzit focuri de arme şi s-au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.

În oraşele din nord, cu majoritate kurdă, protestatarii au strigat că cer libertate, nu numai cetăţenie, după ce în ajun preşedintele a anunţat că va da cetăţenie kurzilor din regiunea Hasaka.

Şi în oraşul-port Latakia sute de oameni ar fi luat parte la un protest paşnic, cerând libertate politică.

Activiţii estimează că peste 130 de persoane au murit în cele patru săptămâni de când au început tulburările sociale în Siria. Oficialii spun însă că bilanţul morţilor este de circa 30 şi pun vina pentru violenţe pe grupuri armate şi străini care ar căuta să divizeze ţara.

Preşedintele Bashar al-Assad s-a oferit să ia în considerare unele reforme, dar activiştii prodemocraţie spun că nu este suficient.

Cele mai citite

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

Bulgaria, pe cale să adopte moneda euro din 2026. Guvernul pregătește cererea oficială

Bulgaria are toate șansele să adere la zona euro pe 1 ianuarie 2026, având în vedere performanțele economice recente, potrivit unei analize realizate de...

Chiriile exorbitante plătite de statul român

Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă