Republica Ceha a pornit lupta impotriva importurilor de deseuri din Germania, fiind hotarata sa puna capat acestei practici, dupa ce, in ultimele luni, pe teritoriul sau au fost descoperite peste 15.000 de tone de gunoaie provenind de la vecinul sau vestic. Guvernul de la Praga vrea sa sensibilizeze si celelalte tari din Grupul de la Visegrad (Polonia, Slovacia si Ungaria) fata de perspectiva intolerabila de a deveni groapa de gunoi a tarilor bogate din Occident.
Cehii s-au aratat deosebit de ingrijorati fata de propunerea de revizuire a directivei europene cu privire la tratarea deseurilor. Ministrul ceh al Mediului, Libor Ambrozek, a avertizat ca respectiva propunere, care a fost discutata ieri la Bruxelles, va favoriza trimiterea sistematica de deseuri „din tarile cu economii puternice spre cele sarace” din UE. Motivul? In „noua Europa”, legislatia privind protectia mediului este mai blanda, iar costurile depozitarii si incinerarii gunoaielor sunt mai mici decat in „vechea Europa”.
Pentru a depista transporturile ilegale de deseuri, autoritatile de la Praga au intensificat controalele la frontiera, marind de cinci ori (de la 360.000 la 1,8 milioane de euro) cuantumul amenzilor. Urmarea: in mai putin de o saptamana, sase camioane ce aduceau din Germania tot felul de gunoaie, de la materiale plastice la azbociment, au fost interceptate si intoarse din drum. Desi mai putin afectata decat Cehia, Slovacia a adoptat masuri similare.
Pe acest fundal, justitia germana a autorizat un proiect controversat, ce dateaza din vremea cancelarului Helmut Kohl, privind depozitarea, la o adancime de 1.000 de metri, intr-o mina de fier din apropiere de Hanovra, a circa 300.000 de tone de deseuri radioactive.
Debuseu in Romania!
In timp ce tarile din jur, membre UE, nu mai stiu ce sa faca pentru a se descotorosi de gunoaie, Romania, deocamdata doar candidata la aderare, isi deschide larg portile deseurilor vestice – trimise nu cu camionul, ci cu vagonul. La inceputul saptamanii, agentia ungara MTI difuza o stire potrivit careia compania feroviara privata Train Hungary a semnat un contract pe doi ani cu Deutsche Bahn pentru proiecte ce includ transportul de deseuri reciclabile din Germania in Romania. Fara comentarii…