Berlinul a încercat să-l convingă pe preşedintele yemenit Ali Abdullah Saleh, spitalizat în Arabia Saudită în urma unui atentat, să renunţe la putere, a anunţat cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, în ediţia de joi, relatează AFP, citat de Mediafax.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a confirmat că „un diplomat de rang înalt a purtat, din partea ministrului Guido Westerwelle, discuţii politice, în Arabia Saudită şi Yemen”, fără să vrea să vorbească despre conţinutul acestora.
Potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, Westerwelle l-a trimis, la Riyad, pe consilierul său pentru situaţii de criză, cu următorul mesaj, adresat preşedintelui Saleh: propunerea de mediere a Consiliului de Cooperare din Golf (CCG) este „singura modalitate de a evita ca situaţia să degenereze în confruntări armate”, în opinia Berlinului. Publicaţia nu precizează data întâlnirii.
Potrivit unor surse yemenite concordante, citate de cotidian, preşedintele nu se opune semnării unui acord de tranziţie, dar familia sa l-ar descuraja în acest sens.
O sursă diplomatică germană sublinia că Berlinul este „foarte îngrijorat de situaţia politică din Yemen, unde statutul său politic implică riscuri foarte grave pentru ţară”.
Westerwelle „susţine puternic iniţiativa CCG, care indică o cale de urmat, către o tranziţie paşnică şi ordonată”, a adăugat această sursă.
La 10 iulie, John Brennan, consilierul pentru lupta împotriva terorismului al preşedintelui american Barack Obama, a efectuat, de asemenea, o vizită la Spitalul Militar din Riyad, pentru a-i transmite un mesaj similar.