-1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialBarack Obama dă asigurări că Statele Unite îşi vor reveni din criza...

Barack Obama dă asigurări că Statele Unite îşi vor reveni din criza economică

Preşedintele SUA, Barack Obama, a dat asigurări vineri că economia americană îşi va reveni din criză, pe fondul temerilor privind o nouă intrare în recesiune, informează AFP, potrivit Mediafax.

„Doresc ca americanii şi partenerii noştri din întreaga lume să ştie acest lucru: vom ieşi din criză, lucrurile se vor îmbunătăţi”, a spus Obama, în momentul în care pieţele financiare sunt preocupate din cauza perspectivelor economiei globale.

Barack Obama a subliniat că, în pofida unui „an tumultos”, economia a reuşit să creeze locuri de muncă în sectorul privat 17 luni la rând. Totuşi, liderul de la Casa Albă a avertizat că ritmul actual de creştere nu este suficient pentru a compensa pierderea a opt milioane de locuri de muncă provocată de recesiune.

„Trebuie să creăm un ciclu autosuficient, în care lumea să poată cheltui şi economia să poată face angajări, pe fondul creşterii economice”, adaugă Obama, într-un discurs rostit la centrul Navy Yard din Washington, în faţa veteranilor militari.

„Preocuparea mea actuală, întreaga mea atenţie se concentrează pe angajarea celor rămaşi fără locuri de muncă, creşterea salariilor, reconstruirea sentimentului de siguranţă al clasei mijlocii”, a subliniat preşedintele SUA.

Înfiinţarea de locuri de muncă în Statele Unite s-a accelerat peste aşteptări în iulie, iar şomajul a scăzut de la 9,2% la 9,1%, ca urmare a angajărilor din sectorul privat, evoluţie care ar putea calma temerile privind intrarea economiei într-o nouă recesiune. Numărul de locuri de muncă din Statele Unite a crescut cu 117.000 în iulie, potrivit Departamentului Muncii, peste aşteptările de 85.000 ale pieţelor financiare. Rata şomajului a coborât la 9,1%, de la 9,2% în iunie, însă această evoluţie s-a datorat mai ales ieşirii unui număr mai mare de persoane de pe piaţa muncii.

 

Cele mai citite

Armenia și SUA au semnat acordul privind parteneriatul strategic

Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între secretarul de stat al SUA Antony...

Coreea de Sud ar putea colabora cu Kievul pentru transferul soldaților nord-coreeni capturați de Ucraina

Ministerul de Externe al Coreei de Sud anunță că va colabora cu Ucraina dacă soldații nord-coreeni capturați cer să defecteze, scrie Kyiv Independent. Declarația...

Tudorel Toader: Călin Georgescu ar trebui și va putea să candideze și românii să voteze

Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, spune Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile...
Ultima oră
Pe aceeași temă