Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, a afirmat, luni, că intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din Egipt, a anunţat canalul de televiziune Al Arabiya TV citat de Xinhua, informează Mediafax.
Amr Moussa a afirmat că îşi va dedica lunile următoare campaniei prezidenţiale, după ce îşi va părăsi postul de la conducerea Ligii Arabe, în luna martie. Potrivit Al Arabiya TV, diplomatul egiptean a pregătit o campanie axată pe respectarea legii, democraţiei şi drepturilor omului.
Anterior, Moussa afirmase că este prea devreme să vorbească despre alegerile prezidenţiale. ‘În calitate de cetăţean egiptean, sunt onorat să-mi servesc ţara în orice post’, spunea el.