Echipa Atletico Arad, din postura de câştigătoare a Cupei Hagi Danone, a reprezentat naţionala României la Campionatul Mondial din Polonia, eveniment rezervat jucătorilor de 12 ani. Acolo, micuţii fotbalişti s-au întâlnit nu doar cu Gheorghe Hagi, ci şi cu Zinedine Zidane, ambasadorii respectivului turneu final, astfel că excursia la Varşovia a fost mai mult decât reuşită. Odată acest vis împlinit, arădenii nu au reuşit să câştige nici o partidă în grupa E din care au făcut parte, astfel că s-au clasat pe locul 34 la finalul competiţiei, dintr-un total de 40 de ţări participante la Danone Nations Cup.
Înfrângere cu capul sus
„Vom merge mai departe. Suntem entuziasmaţi că am participat la o cupă mondială. A fost o şansă imensă şi trebuie să profităm de ea. Acum, suntem mici, dar şi Zidane, şi Hagi au fost ca noi. Au ajuns sus prin muncă şi asta trebuie să facem şi noi”, a spus Denis Giosu, unul dintre jucătorii arădeni care nu va uita niciodată experienţa de a sta lângă doi dintre cei mai mari fotbalişti ai Europei. Întrecerea mondială, disputată chiar pe stadionul pe care a avut loc meciul de deschidere al Campionatului European din această vară, a fost câştigată de către puştii din Coreea de Sud, care au învins naţionala Japoniei în finală, după executarea loviturilor de departajare.