Azi noapte s-a împlinit un deceniu de la prima misiune de război desfăşurată de către armata americană pe litoral. În urmă cu zece ani, liniştea aeroportului a fost tulburată de vuietul turbopropulsoarelor a cinci aeronave de transport C 130 Hercules, care aveau la bord peste 200 de militari americani pregătiţi să intre în luptă împotriva Irakului.
Nici până astăzi nu se ştie cu exactitate ce rol au avut atunci trupele US ARMY, însă această operaţiune a marcat intrarea oficială a bazei americane de la Kogălniceanu în război. De atunci şi până în prezent partenerii americani au utilizat pe scară largă fosta bază aeriană şi facilităţile portului Constanţa pentru antrenament şi operaţiuni de luptă. Mai mult chiar, presa a speculat că aici ar fi fost organizate şi operaţiuni secrete cu prizonieri irakieni desfăşurate de CIA.
Cap de pod în „Furtună în deşert”
Mihail Kogălniceanu a fost până la începutul lui 2000 o simplă comună de la malul mării. O bună parte din cei aproximativ 9.000 de localnici lucrau la cele două unităţi militare ce funcţionau pe raza comunei, Brigada 34 Mecanizată Dobrogea şi Baza 57 Aeriană. Fără activităţi economice deosebite, comunitatea era săracă, infanteria şi aviaţia hrănind sute de familii. O dată cu desfiinţarea celor două unităţi militare, comuna a sărăcit şi mai mult, numai că localnicii nu au avut timp să-şi plângă de milă. Ministerul Apărării i-a anunţat pompos că vin americanii. Oamenii au început să viseze la salarii de mii de dolari, s-au anunţat recrutări de personal, preţurile la terenuri şi case au explodat în comună. Totul a fost însă un balon de săpun.
Cea mai importantă misiune
Cea mai importantă misiune americană de până acum susţinută de americani la Kogălniceanu a fost în acelaşi timp prima şi ultima mare desfăşurare de forţe. În primăvara lui 2003, după episodul menţionat mai sus, pe pista aeroportului au aterizat primele aeronave C17 Globe Master aparţinând Grupului Expediţionar Aerian 458 SUA sub comanda colonelului Steven F. Dreyer. C17 este, un imens avion de transport, lung cât un teren de sport, înalt cât un bloc de patru etaje şi care, cu cele peste 260 de tone greutate, poate căra fără probleme tancuri, trupe sau orice altceva.
Pe aeroport s-a zburat încontinuu timp de aproape trei luni, ziua şi noaptea, înspre şi dinspre Irak. Pe 14 iunie 2003 misiunea grupului expediţionar a fost închisă. Conform datelor statistice ale US Air Force, în cele trei luni de la instalarea contingentului la Mihail Kogălniceanu pe aeroport au aterizat peste 1.300 de aeronave de transport cargo şi pasageri, care au tranzitat către frontul din Irak 6. 200 de militari şi peste 11.100 tone de echipament special. Ulterior această operaţiune a revenit în atenţia opiniei publice internaţionale o dată cu desecretizarea transporturilor de prizonieri irakieni spre SUA, ocazie cu care Mihail Kogălniceanu a fost indicată drept bază de tranzit. Acum, la zece ani de la prima misiune americană la Kogălniceanu, comunitatea nu s-a ales cu mai nimic. După operaţiunile din primăvara lui 2003, americanii au redus fondurile şi au investit cu prioritate în amenajarea propriilor spaţii de cazare.
Suflă vântul prin cartierul american
La Kogălniceanu a fost finalizată la sfârşitul lunii octombrie 2009 o nouă bază militară. Denumită în termeni tehnici militari americani „Facilitate permanentă” (Permanent Forward Operating Site- PFOS) baza este de câteva ori mai mare decât complexul de imobile pe care US Army l-a construit şi utilizat în anii trecuţi în fosta bază de aviaţie 57 (baza provizorie). Noua bază este printre cele mai mari investiţii pe care guvernul de peste ocean le-a făcut în Europa de Est.
Lucrările de construcţie au fost supervizate direct de corpul de ingineri al armatei americane şi au demarat în anul 2007, valoarea acestora ridicându-se la 48 milioane de dolari. Baza cuprinde 78 de clădiri la care au lucrat 1.200 de muncitori, dintre care 700 au fost români. Realizarea obiectivului s-a făcut în două faze. Prima etapă a scos din vistieria guvernului american 34,8 milioane de dolari, utilizaţi pentru finalizarea a 46 de structuri construite de o companie americană şi două din Turcia. Cea de-a doua fază a proiectului a consumat 12,5 milioane de dolari.
Departe de visul american
Facilitatea permanentă a fost ridicată pe pe terenul fostei Brigăzi 34 Mecanizate Dobrogea şi are o capacitate de cazare de 1.600 de soldaţi. Din păcate pentru localnici, din momentul inaugurării şi până în prezent, nu s-au desfăşurat operaţiuni de amploare care să implice noua facilitate americană, atfel că visul american încă întârzie să se materializeze la Kogălniceanu.
