17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialZbor deasupra litoralului

Zbor deasupra litoralului

Deşi este printre cele mai scumpe din categoria sporturilor extreme, paraşutismul are tot mai mulţi fani pe litoral.

Turiştii, dar şi constăn¬ţenii pot petrece câteva ore de neuitat pe aerodromul Tuzla. Cel mai la îndemână este saltul în tandem, în primul rând pentru că nu necesită instructajul propriu- zis ca în cazul cursurilor, iar apoi instructorul sare împreună cu dumneavoastră, astfel că nu aveţi de ce să vă faceţi griji. Singurele condiţii sunt vârsta minimă – 16 ani şi greutatea maximă de 95 kilograme. Plăteşti 150 de euro plus TVA, completezi un formular pe proprie răspundere cum că nu ai probleme medicale, ai parte de un instructaj de 30 de minute la sol, după care te urci în avion împreună cu instructorul, iar apoi… te arunci în gol. Cei care au sărit spun că imaginea litoralului românesc de la înălţimea de 4.000 de metri este superbă. Cei care doresc pot urma cursuri de paraşutism. Şcoala costă 150 de euro teoria plus 25 de euro fiecare salt. Dacă sunteţi deja format în acest sport extrem, dar nu aveţi sau nu v-aţi gândit să va luaţi echipamentul pe litoral, puteţi închiria cu 11 euro plus TVA o paraşută şi de asemenea, contra 19 euro puteţi participa la un salt. Paraşutiştii pot alege să sară din trei tipuri de aeronave cu performanţe de viteză şi înălţime diferite. Înălţimea de la care se efectuează salturile variază între 1.000 şi 4.000 de metri.

Filmează- te în „dropzone”

Dacă vreţi să imortalizaţi acest moment, pentru 28 de euro beneficiaţi de filmarea saltului iar pentru 39 de euro sunteţi filmat şi fotografiat. Turiştii optează frecvent pentru acest mini- film care să ateste faptul că au trăit senzaţiile tari în „dropzone” (zonă de evacuare, termen preluat din domeniul militar şi care defineşte suprafaţa indicată pentru paraşutarea personalului şi echipamentelor)

Zi de… instrucţie

Există operatori de turism care oferă salturile cu paraşuta la pachet cu sejurul la mare. Pe lângă ofertele de cazare, care încep cu trei nopţi şi ajung până la şapte nopţi în staţiunea Mamaia, turiştii pot achiziţiona pentru un tarif de 287 euro de persoană şi salturi cu paraşuta. În acest caz, pe lângă activităţile de pe aerodromul Tuzla se asigură şi transportul tur- retur. Oferta este disponibilă pe tot parcursul anului, în funcţie de condiţiile meteo.

Plimbări cu avionul

Cei care nu doresc să încerce senzaţia unei căderi libere, pot opta pentru zborurile de agrement. Decolarea se face de la Tuzla şi se pot survola litoralul românesc, Delta Dunării, precum şi alte obiective turistice din zonele apropiate: Cetatea Histria, Monumentul Tropeum Traiani de la Adamclisi sau mânăstirile din sudul Dobrogei. Cea mai ieftină plimbare aeriană se face cu avionul Diamond 20 şi costă 140 de euro ora de zbor, în timp ce la polul opus se află elicopterul de lux Bell 206 LT, pentru care tariful este 1.500 plus TVA ora de zbor. De asemenea, aeronavele de la Tuzla efectuează transporturi în regim taxi către diverse destinaţii. Tarifele sunt asemănătoare cu cele practicate pentru plimbările de agrement.

 

Cele mai citite

Toni Greblă va restitui Curții de Conturi suma de bani necuvenită

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat joi că va restitui, până la finalul anului, suma pe care Curtea de Conturi a...

Comisia Europeană ajută Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate

Comisia Europeană a inițiat pe 19 septembrie două proceduri oficiale pentru a ajuta Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate prevăzute în Regulamentul privind...

Elena Lasconi promite transparență totală privind cheltuirea banilor Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă