1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialUSL „interzice" PDL în Bistriţa

USL „interzice” PDL în Bistriţa

Reprezentanţii noii puteri politice a României au ameninţat cu excluderi din partid în cazul unor alianţe cu PDL.

 

Uniunea Social Liberală (USL) a avut succes major la alegerile de duminică în judeţul Bistriţa-Năsăud. Reprezentanţii PSD şi PNL şi-au revendicat cele mai importante funcţii, iar acum au ajuns la stadiul de a-şi alege şi partidele cu care să facă alianţe pentru obţinerea majorităţii în cadrul consiliilor locale. Din viitoarele discuţii sunt excluşi, însă, membrii partidului rival, PDL, cel care a fost dat jos de pe scaunul multor primării din judeţ, inclusiv de pe cel al şefiei Consiliului Judeţean, acolo unde PSD-istul Radu Moldovan a devenit noul preşedinte al instituţiei.

De altfel, alături de primarul USL al Bistriţei, Ovidiu Creţu, care şi-a păstrat mandatul, celelalte trei oraşe din judeţ, Beclean, Năsăud şi Sângeorz-Băi sunt conduse de către edili care aparţin USL. Această situaţie se repetă în multe dintre comunele bistriţene, însă în destule consilii locale PSD şi PNL nu deţin majoritatea. Chiar dacă o asociere cu PDL ar rezolva pe deplin această problemă, membrii USL preferă să facă alianţe cu reprezentanţii altor partide, chiar cu riscul ca respectiva majoritate să nu poată fi obţinută. De altfel, purtătorul de cuvânt al USL Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra, i-a şi ameninţat pe colegii alianţei din teritoriu că vor fi excluşi din partid dacă vor încălca noua regulă. „Nu o să facem nicidecum alianţe cu PDL. Cine va face acest lucru riscă să fie exclus din partid, să i se retragă sprijinul politic şi să piardă şi postul de consilier local. Noi ne-am îndeplinit obiectivele şi asta este cel mai important. Am luat preşedinţia Consiliului Judeţean, toate oraşele şi multe alte primării din judeţ şi cred că PDL a pierdut aceste alegeri pe fondul unei campanii agresive şi negative. Eu mă mândresc cu actuala câmpie liberală, care e mai liberală ca niciodată”, a declarat Dobra.

PER-ul este indecis

Afirmaţiile purtătorului de cuvânt al USL au venit în aceeaşi zi în care unul dintre şefii săi de la Bucureşti, Crin Antonescu, a spus că „PNL este cel mai puternic partid din Transilvania şi, astfel, proiectul USL s-a dovedit unul câştigător”. Potrivit lui Dorin Dobra, USL Bistriţa-Năsăud a început primele negocieri pentru dobândirea majorităţii în consiliile locale, iar pe această listă se află mai ales partidele care au maxim doi consilieri. UDMR, PP-DD şi PER sunt printre preferaţii USL-ului, însă oamenii din cele trei partide nu par a se lăsa prea uşor „cumpăraţi”, în condiţiile în care au fost abordaţi şi de către cei de la PDL. Un exemplu în acest sens este situaţia preşedintelui Partidului Ecologist Român (PER), organizaţia Bistriţa-Năsăud, Alexandru Toniuc, care, deşi a fost ales consilier local şi nu s-ar da la o parte nici de la funcţia de viceprimar, încă nu s-a decis în ce alianţă să intre, deşi a purtat negocieri şi cu USL şi cu PDL. „Noi vrem o alianţă în jurul intereselor noastre, pentru că vrem să facem cât mai mult din ce ne-am propus. Am vrea să obţinem postul de viceprimar, dar sunt naivi cei care cred că Partidul Ecologist nu are maturitatea necesară pentru gestionarea alegerii viceprimarilor”, a declarat Toniuc, unul dintre cei doi consilieri locali PER din Bistriţa. 

USL-iştii s-au luptat între ei

În oraşul bistriţean Sângeorz-Băi, USL a avut doi candidaţi care au concurat între ei pentru funcţia de primar. Roland Venig (PSD) şi-a păstrat mandatul după ce l-a învins pe viceprimarul PNL, Maxim Pop. Chiar dacă cei doi fac parte din cea mai importantă alianţă politică din acest moment, purtătorul de cuvânt al USL Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra, a spus că o colaborare între PSD şi PNL în cadrul Consiliului Local din Sângeorz-Băi este imposibilă tocmai din cauza acelei candidaturi separate.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă