3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialUnde vă puteţi şi răcori şi trata pe litoral

Unde vă puteţi şi răcori şi trata pe litoral

În Constanţa există de aproximativ un an o salină de suprafaţă care atrage zeci de persoane cu diverse afecţiuni, dar şi turişti fără probleme medicale severe. Printre cei care trec pragul Centrului de recuperare medicală „Marea Neagră” se numără pacienţi cu afecţiuni ale aparatului respirator, infecţii ORL, alergii de sezon, disfuncţii ale tiroidei, dereglări ale imunităţii organismului, insomnie şi chiar stres. Salina a fost deschisă oficial în luna septembrie a anului trecut. Potrivit administratorului salinei, Stelică Stere, de la deschidere şi până în prezent, peste 800 de persoane au venit la tratament. O noutate o constituie faptul că şi cadrele medicale au ajuns să vină la terapie, lăsând deoparte medicamentele. „Avem medici chirurgi, ORL-işti care vin la salină, unii dintre ei cu întreaga familie”, a declarat administratorul salinei constănţene. Prin inhalarea aerosolilor se pot ameliora diverse afecţiuni respiratorii şi nu numai. Cei care vin la tratament scot din buzunar între 12 şi 15 lei pe şedinţă. „Pensionarii şi copiii plătesc 12 lei, iar salariaţii, 15 lei”, ne informează Stelică Stere. Cele mai multe persoane care fac salinoterapie prezintă afecţiuni ale aparatului respirator. De asemenea, vin la tratament şi pacienţi cu afecţiuni ale glandei tiroide, sinusuri înfundate, astm, insomnii, stres sau bronşită. Situat pe strada Chiliei nr. 20, Centrul de recuperare medicală „Marea Neagră” oferă pacienţilor şi modalităţi plăcute de petrecere a timpului. Cei mici se bucură de diverse jocuri şi jucării, iar adulţii au parte de muzică ambientală şi jocuri de societate.

Invenţie brevetată

Salina de suprafaţă este o invenţie brevetată a lui Nelu Roman. Potrivit administratorului salinei, investiţia a ajuns la 80.000 de euro. În prezent, pacienţii se bucură de o încăpere care arată şi are efectele unei saline de adâncime. Terapia are loc în două camere, care au pereţii acoperiţi de bulgări de sare, fixaţi cu un adeziv special. Tratamentul constă în minimum 15 şedinţe, o dată la trei luni. Timp de o oră, pacienţii stau pe băncuţe de lemn şi inhalează aerosoli, temperatura din încăpere fiind între 18 şi 20 de grade Celsius. Printre efectele salinoterapiei se numără eliminarea focarelor de infecţie ale tractului respirator, creşterea imunităţii, prevenirea răcelii şi gripei, detoxifierea organismului, curăţarea căilor respiratorii de particule din fumul de ţigară, eliminarea sforăitului, diminuarea reacţiilor alergice de sezon.
De ceva vreme, salina beneficiază de un centru de Imuno-preso-reflexoterapie. În cadrul centrului, fiul inventatorului Nelu Roman, Constantin, face diagnosticări prin metoda Vargha, dar şi tratament pentru afecţiuni neurologice, coloană vertebrală, afecţiuni cardiologice, vasculare, ale aparatului urogenital şi locomotor. „Am ajuns să avem peste 20 de persoane interesate de tratament prin metoda Vargha, astfel că terapeutul va mai aduce pe cineva să îl ajute”, a declarat administratorul salinei. „Am deschis o salină şi la Năvodari, însă este mai mică. Are 30 de metri pătraţi. Deocamdată, lumea nu prea ştie, însă avem de gând să facem o promovare intensă. Oamenii sunt interesaţi să-şi rezolve în acest fel problemele de sănătate”, a mai declarat Stelică Stere.

 

 

 

Cele mai citite

Înmatriculările de firme ce au capital străin au scăzut cu peste 13% în 2024

În primele 11 luni ale anului 2024, în România au fost înregistrate 5.588 de societăți cu capital străin, cu 13,32% mai puține comparativ cu...

Industria IT critică eliminarea bruscă a facilităților fiscale: „Era nevoie însă nu peste noapte“

Decizia de a elimina complet facilitățile fiscale pentru industria de IT a stârnit critici vehemente din partea liderilor din sectorul tehnologic și a reprezentanților...

Furt de proporții la o școală nouă: Aproape 40 de calculatoare și echipamente audio-video sustrase

Inaugurarea școlii era programată pentru 8 ianuarie, la revenirea elevilor din vacanță În noaptea de sâmbătă spre duminică, școala din satul Pietroșani, comuna Puchenii Mari,...
Ultima oră
Pe aceeași temă