2.6 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialUnde puteţi vedea draconidele

Unde puteţi vedea draconidele

Observatorul astronomic din Constanţa va fi deschis în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul ploii de stele căzătoare.

Iubitorii spaţiului cosmic sunt invitaţi la Planetariul constănţean, în noaptea de sâmbătă spre duminică, dacă cerul va fi senin, să observe un roi meteoritic, Draconidele, denumit popular ploaie de stele căzătoare. Acest fenomen astrologic cuprinde mii de miliarde de particule dintr-o cometă, care pătrund în atmosferă cu o viteză foarte mare. Cu acest prilej, Observatorul Astronomic va fi deschis gratuit pentru public, între orele 19.00 şi 22.00.

În plus, „vom vedea prin telescop Luna care este în fază de lună plină, stele duble şi planeta Jupiter. Oamenii vor pune întrebări şi le vom răspunde cu mare interes”, spune profesorul Nicolae Suciu. Evenimentul de sâmbătă încheie Săptămâna Mondială a Spaţiului, sărbătorită de mulţi ani la malul mării. Cu acest prilej, constănţenii vor avea ocazia de a vedea, în cadrul unei expoziţii inedite în holul Planetariului, paşii Chinei în spaţiul cosmic.

Persoanele care vizitează Complexul de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa mai pot vedea, în această perioadă, la Microrezervaţie, zeci de specii de păsări şi mamifere din cadrul microdeltei. Dintre acestea amintim porci mistreţi, fazani aurii şi argintii, diverse rase de găini sau cerbi carpatini. Admirate de către cei mici sunt, în special, veveriţele şi zebrele. Pe lacurile special amenajate găsim lebede albe şi negre, lişiţe, pelicani creţi, raţe sălbatice şi găinuşe de baltă. În cadrul expoziţiei de păsări exotice impresionează prestaţia artistică a papagalului de Amazon, peruşului ondulat, papagalului pitic, cântător, nobil sau cu bandă galbenă. Mai mult decât atât, cei trei delfini din cadrul Complexului, Ni Ni, Chen Chen şi Pei Pei, îşi continuă spectacolele. Ca noutate, aceştia vor fi antrenaţi de acum înainte de Patricia Kamolnick, originară din San Diego. Un tur al Complexului de Ştiinţe ale Naturii costă 25 de lei pentru adulţi. Pentru copii, elevi şi studenţi un bilet are preţul de 12 lei.

Copiii sub 5 ani au accesul gratuit.  

Cele mai citite

Cătălin Predoiu are încredere că angajații MAI vor face ca alegerile să se desfășoare ireproșabil

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, de structură, de funcţie, de grad, sunt obligate prin lege şi Constituţie să fie neutre şi...

Audierea ultimilor șase comisari europeni desemnați, printre care și Roxana Mînzatu, va avea loc marți în Parlamentul European

Ultimii şase comisari europeni desemnaţi, cei propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, între care şi reprezentanta României, Roxana Mînzatu, sunt audiaţi...

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă