Giulgiul din Torino reprezintă pânza cu care Isus Hristos a fost acoperit după coborârea de pe cruce, după original fiind realizate trei copii, una a fost donată Patriarhiei de la Moscova, a doua a ajuns la Sanctitatea Sa Benedict, iar cea de-a treia a fost donată complexului monahal Sihăstria Putnei. Potrivit preotului Ioanichie, copia a ajuns la complexul monahal în vara anului trecut, fiind donată de o credincioasă din judeţul Constanţa.
Una din cele trei copii după originalul giulgiului din Torino se află expusă la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Relicva a ajuns la complexul monahal în vara anului trecut, prin donaţia făcută de o enoriaşă din judeţul Constanţa. Copia a fost expusă pe peretele de nord a Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, fiind cinstită cu sfinţenie de toţi credincioşii. Potrivit preotului Ioanichie de la Mănăstirea Sihăstria Putnei , copia a fost donată complexului monahal de către o constănţeacă care avea o relaţie apropiată atât cu Biserica Catolică din Italia cât şi cu Mănăstirea Sihăstria Putnei. ” Această enoriaşă venea de foarte mulţi ani la biserica de aici, se închina şi făcea rugăciuni la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Este o credincioasă apropiată complexului monahal. Ea a considerat că odată ce a intrat în posesia acestei copii să o doneze Mănăstirii Sihăstria Putnei”, ne-a spus preotul Ioanichie. În vara anului trecut, originalul Giulgiului a fost desigilat, aşa cum lăsase scris Papa Paul Ioan al II lea, fiind realizate trei copii, una a fost donată Patriarhiei de la Moscova, a doua a ajuns la Sanctitatea Sa Benedict, iar cea de-a treia a fost donată unei credinciose din ţara noastră care a decis să o aducă spre închinare la complexul monahal Sihăstria Putnei. „Imediat după ce enoriaşa a intrat în posesia copiei giulgiului ne-a contactat şi a spus că vrea să o expună aici, dat fiind faptul că a simţit că toate rugăciunile pe care le-a făcut la mănăstire i-au fost îndeplinite”, a completat părintele Ioanichie.
Giulgiul din Torino reprezintă pânza cu care Isus Hristos a fost acoperit după coborârea de pe cruce. Giulgiul are o lungime de 4,36 m, lăţimea de 1,10 m şi este alcătuit din fire de in, tors manual, iar ţesătura urzită a fost lucrată tot manual. Pe ţesătură apar două amprente, partea din faţă şi cea din spate a unui bărbat neîmbrăcat, biciuit şi crucificat. Corpul a fost aşezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului petrecându-se cealaltă jumătate de deasupra.
Giulgiul a fost dus din Ierusalim după decesul lui Isus regelui Abgar din Edessa, în prezent teritoriul Turciei. are l-a ascuns într-un perete al cetăţii. În secolul VI ar fi fost redescoperit iar în anul 944 ar fi fost dus de la Edessa în capitala bizantină Constantinopol, de unde cruciaţii l-ar fi transportat în anul 1204 în Franţa. În 1349, un fanatic a aprins focul lângă incintă şi un incendiu mistuie biserica, ca prin minune Giulgiul a fost salvat . Prima prezentare a Giulgiului a avut loc în Europa în 1357 în Franţa. În anul 1574, Giulgiul a fost donat Domului din Torino, rămânând totuşi proprietatea familiei princiare de Savoya. Un raport de medicină legală publicat în anii ’70 în SUA arată că amprentele nu sunt false şi corespund unor detalii care în urmă cu 150 de ani nu erau cunoscute de un falsificator. În 1978, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la predarea Giulgiului Domului din Torino, biserica a permis studiul giulgiului de către două comisii independente,una americană şi una italiană. În anul 2010, giulgiul din Torino a fost expus din nou, fiind vizitat de numeroşi pelerini din întreaga lume.
În lume sunt trei copii realizate după giulgiul din Torino. Una a fost donată Patriarhiei de la Moscova, a doua se află la Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, iar cea de-a treia se află expusă spre închinare la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
Părintele Ioanichie susţine că relicva care a ajuns la Mănăstirea Sihăstria Putnei va fi aşezată într-o raclă, după ce pictura interioară a bisericii va fi finalizată iar credincioşii se vor putea închina. Copia va fi aşezată în partea dintre pronaos şi naos a lăcaşului de cult.
Mănăstirea Sihăstria Putnei este situată la 4 km mai sus de Mănăstirea Putna, calea de acces principală constitudindu-o un drum forestier bine întreţinut.
Documentele istorice arată că Sihăstria Putnei a fost întemeiată de unii monahi în timpul domniei Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt . Prima atestare documentară este în jurul anului 1466, când cel dintâi vieţuitor, cunoscut sub numele de tătar încreştinat, călugarit apoi cu numele de Atanasie, a venit aici de la Mănăstirea Putna. Exemplul său a fost urmat şi de alţi monahi iubitori de viaţă sihăstrească, unii chiar ucenici ai Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, şi vor ridica aici o mică bisericuţă de lemn, apoi o biserică mai mare de piatră. Când Moldova a fost invadată de armatele regelui polon Ioan Sobieski, Sihăstria a fost şi ea pustiită de cotropitori.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Sihăstria Putnei cunoaşte o înflorire deosebită în timpul egumenului Sila, originar din ţinuturile Botoşanilor. El ridică o nouă biserică, din piatră, sfinţită în 1758 de episcopul Dosoftei Herescu de Rădăuţi, pe care o împodobeşte cu toate cele necesare cultului. Având peste 80 de ani, cuviosul Sila trece la cele veşnice la 23 aprilie 1783, după ce a predat egumenia, încă din 1781, ieroschimonahului Natan. După ocuparea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic, Sihăstriei i se pun multe interdicţii. Starea materială precară în care ajunge Sihăstria Putnei în aceste timpuri reiese din aa-numita „carte de milostenie” (1783), prin care cuviosul Natan şi obştea sa solicitau sprijin din partea credincioşilor. Acest ajutor era însă mai greu de primit acum, datorită graniţei care îi despărţea pe sihastri de ceilalti fraţi români. În astfel de împrejurări grele, la 26 decembrie 1784, cuviosul Natan trece la Domnul, şi, odata cu el, ultimul stareţ oficial al Sihăstriei. Deşi nu numit direct de către sfântul Natan, cuviosul ieroschimonah Paisie preia egumenia Sihastriei Putnei pentru scurtul rastimp până la desfiinţare .
Sihăstria Putnei este ultimul aşezământ monahal închis din porunca stăpânirii străine. Vieţuitorii sunt transferaţi la Mănăstirea Putna, ca şi obiectele de cult. Singur ieroschimonahul Paisie rămâne aici mai departe, trecând la cele veşnice în jurul anului 1790.
După două veacuri de pustiire şi uitare, la 24 aprilie 1990, când s-au început lucrările de restaurare la Sihăstria Putnei, aici se aflau doar ruinele vechii biserici din secolul al XVIII-lea. Lucrările de refacere a bisericii au durat şase ani , fiind construită din piatră de râu, având formă de cruce.
Acum s-au descoperit printre dărâmături şi osemintele galbene şi frumos mirositoare ale celor trei stareţi cuvioşi: Sila, Natan şi Paisie. Deşi necanonizaţi oficial, cinstirea de care ei se bucură acum din partea credincioşilor constituie, de fapt, argumentul cel mai grăitor pentru recunoaşterea oficială a sfinţeniei lor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În ultimii ani, lucrările de amenajare a acestui aşezământ monahal s-au diversificat, în ianuarie 2005 fiind ridicat la rangul de mănăstire. Mănăstirea Sihăstria Putnei are în prezent, cinci lăcaşe de cult, corpuri de chilii, azil de bătrăni , ateliere de croitorie, tâmplarie, sculptura, pictură, înrămat şi aplicat icoane pe lemn.