6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn dinamovist a cumparat "U" Cluj

Un dinamovist a cumparat „U” Cluj

» Fostul actionar de la Dinamo Bucuresti controversatul om de afaceri Florian Walter este, oficial, noul proprietar al echipei de liga secunda Universitatea Cluj.

"Cumpararea universitatii Cluj de catre mine este o gluma proasta", spunea, acum doua saptamani, Florian Walter, pe atunci unul dintre actionarii de la Dinamo Bucuresti. Intre timp, omul de afaceri pare ca s-a "razgandit" astfel ca, ieri, primarul Clujului, Sorin Apostu, a pus capat tuturor speculatiilor. "Noul actionar majoritar al Universitatii Cluj este Florian Walter. Acesta a dorit sa reconstruiasca echipa datorita a trei argumente. In primul rand, felul de a fi al oamenilor de aici. Este din Bucuresti, asa ca trebuie sa-l intelegem. Apoi, acum ceva timp, a fost la un meci Timisoara-Dinamo si a spus ca si-ar dori sa investeasca la o echipa care sa aiba o galerie ca a banatenilor sau ca a Universitatii Cluj. Iar al treilea argument il constituie faptul ca se va construi un stadion pe care echipa are posibilitatea sa joace intr-o cupa europeana", a declarat Apostu. Walter urmeaza sa-si "rezolve" plecarea de la Dinamo, iar zilele urmatoare este asteptat in orasul de pe Somes.

 

De asemenea, detinatorul a mai multor firme in Bucuresti urmeaza sa plateasca si datoriile echipei, in valoare de un milion de euro. Conform lui Apostu, Dorinel Munteanu nu va mai ramane la echipa, insa nici Cornel Talnar nu va fi adus pe postul sau. Noul antrenor urmeaza a fi anuntat in perioada urmatoare. "O echipa de avocati vor lucra cu juristii primariei pentru a vedea modalitatea prin care tranzactia sa fie incheiata legal. Primaria va ramane cu procente in actionariat, insa, detaliile acestei tranzactii nu vi le pot face publice in acest moment. Atat timp cat omul vine cu bani, si nu cere, reprezinta o garantie", a mai spus Apostu, cu referire la sumele cerute de Dorinel Munteanu pentru a ramane antrenor la Universitatea. Imediat dupa perfectarea tranzactiei si plata datoriilor vor fi clarificate si situatiile fotbalistilor care si-au depus memorii pentru a fi declarati liberi de contract.

 

Din cauza inceritudinii de la nivelul conducerii, reunirea lotului "studentesc" a fost amanata pentru luni, desi trebuia sa aiba loc in aceasta dupa-amiaza. Pana una alta, cel mai important lucru insa pentru suporterii Universitatii este ca, in sfarsit, problema banilor nu pare a mai fi pe ordinea de zi a fiecarei sedinte a actionarilor. De data aceasta, noul proprietar al echipei pare ca va asigura bugetul formatiei pe o perioada mult mai indelungata decat a facut-o Oncos, firma care a incercat sa asigure supravietuirea alb-negrilor. Acum un an, ea a castigat batalia cu Impact, insa, dupa numai cateva luni, lovit si de criza, Oncos-ul a renuntat la ideea de a fi principalul actionar al echipei. Astfel, "U" a revenit la Consiliul Local, o "problema" mult prea grea pentru a fi tinuta, aproape in totalitate, din banii publici. De ieri insa, cea mai iubita echipa a Ardealului a intrat intr-o noua era, una care ar trebui sa o aduca, cat mai rapid, in prima liga.

Cele mai citite

Conflicte și acuzații în campania electorală: Elena Lasconi vs. Adrian Zuckerman și jocurile politice ale PNL și PSD

Candidata USR acuză presiuni din partea fostului ambasador american, Adrian Zuckerman, în timp ce liberalii speculează o alianță între PSD și Victor Ponta. Cine...

Descoperire macabră la Lipova, în județul Arad

Polițiștii au găsit sâmbătă un cadavru uman în stare avansată de descompunere în orașul Lipova din județul Arad, potrivit IPJ Arad. „La data de 16...

Conflicte și acuzații în campania electorală: Elena Lasconi vs. Adrian Zuckerman și jocurile politice ale PNL și PSD

Candidata USR acuză presiuni din partea fostului ambasador american, Adrian Zuckerman, în timp ce liberalii speculează o alianță între PSD și Victor Ponta. Cine...
Ultima oră
Pe aceeași temă