1 C
București
luni, 27 ianuarie 2025
AcasăSpecialUltraşii vor binele României

Ultraşii vor binele României

Organizatorii mitingului suporterilor, ce a avut loc sâmbătă seara la Sibiu, se aşteptau la peste 2.000 de oameni din întreaga ţară, însă s-au strâns mai puţin de jumătate. Aproape 700 de fani ai mai multor echipe de fotbal din România şi-au strigat paşnic nemulţumirile, însă motivul principal al protestului, acela al libertăţii fanilor pe stadioane, s-a transformat rapid într-unul al binelui comun. „Săriţi cu toţii şi strigaţi tare că România nu e de vânzare”, „România e ţara mea şi nu vreau plec din ea” sau „Pleacă, Traiane, du-te şi lasă-ne”, ultima dintre ele scandată în faţa sediului PDL Sibiu, au fost câteva dintre lozincile ultraşilor în cele două ore de proteste.

„Domnu’, când s-a născut Eminescu?”

„Cerem dreptate pentru România, decenţă, cerem educaţie, nu vrem firme care să foreze prin ţară şi să umple buzunarele altora. Vrem ca bunicii noştri să poată să meargă la un spital şi să fie trataţi aşa cum trebuie, nu să moară acolo, vrem dreptul la liberă exprimare, garantat prin Constituţie şi care ne este îngrădit peste tot. Vrem multe lucruri pe care Constituţia României ni le garantează, dar noi nu le avem, însă şi pe domeniu sportiv cerem ca anumite articole din Legea 4 să fie scoase pentru că sunt neconstituţionale”, a declarat unul dintre membrii Asociaţiei Suporterilor din România, Andrei Florin, fan al echipei Dinamo Bucureşti. La protestul fanilor au luat parte şi câţiva pensionari din Sibiu, iar la un moment dat, unul dintre aceştia a stârnit zâmbetele persoanelor din jur. În timp ce fanul dinamovist dădea declaraţii presei, un pensionar s-a apropiat de el şi l-a întrebat insistent: „Domnu’, când s-a născut Eminescu?”, fără, însă, ca reprezentantul Asociaţiei Suporterilor să-l bage în seamă.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Date noi despre jaful de la Muzeul Drents: Mașina hoților, găsită arsă

În vizorul autorităților se află inclusiv clanul Remmo, o grupare de crimă organizată de origine libanezo-kurdă, cunoscută pentru furturi spectaculoase de artă Anchetatorii olandezi au...

Date noi despre jaful de la Muzeul Drents: Mașina hoților, găsită arsă

În vizorul autorităților se află inclusiv clanul Remmo, o grupare de crimă organizată de origine libanezo-kurdă, cunoscută pentru furturi spectaculoase de artă Anchetatorii olandezi au...
Ultima oră
Pe aceeași temă