Echipa de handbal masculin "U" Transilvania Cluj va intalni, sambata, pe HCM Constanta, in etapa a 16-a a Ligii Nationale. Formatia pregatita de Constantin stefan vine dupa o saptamana de pauza, prilejuita de retragerea celor de la CSM Medgidia din campionat, astfel ca a putut pregati mai bine acest meci. Constantenii vin la Cluj cu un moral destul de bun dupa infrangerea cu Montpellier, din Liga Campionilor, esec care le-ar putea aduce totusi calificarea in faza a doua a grupelor. De asemenea, elevii lui Zoran Kurtes nu uita ca anul trecut ardelenii le-au administrat una din cele trei infrangeri ale sezonului si vor veni cu gand de razbunare. Cu un antrenor care pare ca a reusit sa dea o alta fata echipei clujene, "U" Transilvania trage nadejde insa, ca va putea scoate totusi un rezultat bun la meciul de sambata, ora 12.00, in Sala Sporturilor "Horia Demian". Un bilet pentru aceasta intalnire va costa cinci lei. In pauza meciului va avea loc o tombola de Ziua Indragostitilor, la care vor fi trei premii care constau in cate o cina romantica.