17.8 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăSpecial"U" Jolidon, tragere cu emoţii în Cupa EHF

„U” Jolidon, tragere cu emoţii în Cupa EHF

Eliminată din grupa de calificare în Liga Campionilor, echipa de handbal feminin „U” Jolidon Cluj a fost „aruncată” direct în turul III al Cupei EHF. Vicecampioana României a fost în prima urnă valorică la tragerea la sorţi care a avut loc miercuri, la Viena, şi, teoretic, trebuia să aibă parte de un adversar accesibil. Sorţii au decis, însă, ca formaţia pregătită de Gheorghe Covaciu să întâlnească echipa germană Vfl Oldenburg, semifinalista Cupei Cupelor în sezonul trecut. Chiar dacă handbalul feminin german nu se compară cu cel masculin, acolo unde THW Kiel este un nume de speriat în Europa, totuşi echipa din Oldenburg le poate pune probleme serioase lui Senocico şi compania.

Zalăul, mulţumit

„Vom întâlni semifinalista Cupei Cupelor din sezonul trecut şi asta spune tot. E clar că vom avea parte de un adversar greu, dar nu imposibil de învins. Şansele vor fi 50-50 la sută, dar cred că avem puterea să ne calificăm mai departe”, a declarat directorul sportiv al clujencelor, Cosmin Sălăjan. „U” Jolidon va disputa primul meci în Sala Sporturilor „Horia Demian” în 13 sau 14 noiembrie, iar returul va avea loc în Germania, o săptămână mai târziu. HC Zalău, cealaltă echipă din Ardeal care s-a aflat în urna de la Viena, va întâni formaţia sârbă RK Zajecar, de asemenea cu primul meci pe teren propriu. Managerul Gheorghe Tadici este mulţumit de rezultatul tragerii şi a declarat că le va propune oficialilor din Serbia să joace ambele meciuri ori la Zalău, ori la Zajecar, pentru a mai tăia din costuri. A treia echipă românească din turul III al Cupei EHF, Dunărea Brăila, va juca împotriva formaţiei din Grecia, Ormi-Loux Patras, cu primul meci în deplasare. Câştigătoarele acestor duble manşe se vor califica în optimile de finală ale Cupei EHF.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Spotify lansează „conturi gestionate” pentru utilizatorii sub 13 ani, oferind părinților un control sporit asupra conținutului

Spotify, liderul mondial în streaming audio, a anunțat introducerea unei noi funcționalități, denumită „conturi gestionate”, destinată tinerilor utilizatori sub 13 ani. Această nouă opțiune de...

Casa Albă condamnă declarațiile lui Vladimir Putin privind un posibil conflict între Rusia și NATO

Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a criticat vineri afirmațiile „extrem de periculoase” făcute de președintele rus Vladimir Putin referitoare la un...

Orice șut în cur e un pas spre Parlament

Domnul Marcel Ciolacu ne spune că în partidul dumnealui urmează să aibă loc o discuție despre o candidatură a lui Cristian Popescu Piedone...
Ultima oră
Pe aceeași temă