-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialTurul Dobrogei, sub semnul crizei

Turul Dobrogei, sub semnul crizei

Câştigătorii din acest an vor primi premii din banii rămaşi după plătirea ambulanţei şi a arbitrilor.

Ajunsă la a 14-a ediţie, cea mai importantă întrecere de ciclism din sud-estul României, Turul Dobrogei, începe azi, şi de această dată sub semnul crizei financiare. Fără un ajutor consistent din partea Federaţiei de specialitate, organizatorii nu au ce face decât să pună la punct un concurs, doar pentru a respecta tradiţia.

Turul Dobrogei este organizat de Club Judeţean de Ciclism Constanţa ajutat de CJ Constanţa, Primărie şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Ajutorul ofierit de cele menţionate constă doar în organizare, partea financiară fiind responsabilitatea Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, despre care Victor Bănescu, preşedintele clubului organizator a spus: „Nici nu ştiu dacă să menţionez că FRCT este parte organizatorică sau partener la acest tur, pentru că nu ne-a ajutat cu mare lucru. Din păcate, se întâmplă aşa de ceva vreme şi noi am cam ajuns la capătul puterilor. În fiecare an anunţăm că nu mai organizăm acest tur, dar mereu ne răzgândim”.

Ediţia de anul acesta va beneficia de prezenţa la start a 11 echipe, aşteptându-se şi participare din afara României. „La ediţia de anul acesta şi-au anunţat prezenţa unsprezece echipe, dintre care una din Bulgaria şi una din Republica Moldova. Momentan, nu am confirmarea pentru bulgari, care am înţeles că ar fi forţaţi de federaţia lor să meargă la concursurile de MTB, în timp ce la moldoveni, din doisprezece câţi au anunţat că vin, doar jumătate au primit actele necesare pentru a veni. Noi, la rândul nostru, participăm cu şase sportivi, trei juniori şi trei seniori“, a menţionat Victor Bănescu.

Echipa constănţeană se va baza pe mai mulţi sportivi, liderii echipei fiind Cristian Doicescu la seniori şi Cătălin Iorga la juniori. „De ceva timp pregătim Turul Dobrogei. Ne-am intrat încet, încet în formă, am mai şi participat la câteva concursuri până acum cu principalul obiectiv de a acumula kilometri de cursă în perspectiva atingerii maximului de formă după Turului Dobrogei în preajma Campionatului Naţional de Şosea, care va avea loc în perioada 20-23 iunie”, a spus Cristian Doicescu, rutierul echipei de pe litoral.

Patru etape de fond şi un prolog

La fel ca precedentele ediţii, Turul Dobrogei va avea cinci etape. Joi va debuta competiţia cu un prolog de cinci kilometri în staţiunea Mamaia. În aceeaşi zi se va desfăşura şi prima etapă de fond, 80 de kilometri, pe traseul Primăria Cumpăna (start) – Mangalia şi retur. A treia etapă este cea mai lungă, 120 de kilometri, startul fiind dat de la ieşirea din Constanţa şi se va merge către Negru Vodă, Mangalia şi se va reveni la Constanţa.

Etapa de sâmbătă va avea loc pe traseul Constanţa – Valu lui Traian – Murfatlar – Ciocârlia – Cobadin – Adamclisi – Urluia – retur şi va măsura 110 kilometri. Runda finală este programată pe un circuit în Constanţa şi va măsura 70 de kilometri. Pe acest circuit, duminică va avea loc o competiţie rezervată copiilor, precum şi un concurs pentru amatori, acesta din urmă fiind dotat şi cu premii, câştigătorii fiecărei din cele cinci categorii primind câte 150 de lei.

14 este numărul ediţiei de anul acesta a Turului Dobrogei la ciclism.

 

Cele mai citite

Emma Răducanu duce Marea Britanie în semifinalele Billie Jean King Cup

Marea Britanie a reușit să se califice în semifinalele Billie Jean King Cup, competiția feminină de tenis pe echipe, după o serie de victorii...

România, printre ultimele țări din lume la finanțarea educației: Alocare mai mică decât Uganda și Paraguay

Guvernul României a alocat în 2023 doar 3,3% din PIB pentru educație, conform unui raport UNESCO România se află pe locul 123 din 171 de...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă