5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Turnatoria", ca experienta de viata

„Turnatoria”, ca experienta de viata

» Trei dintre fostii candidati la functia de primar al Galatiului au fost colaboratori  ai Securitatii.

La Galati, stirea ca trei dintre candidatii la primarie au fost turnatori ai Securitatii a cazut ca un trasnet, cu atat mai mult cu cat unul dintre ei e un cunoscut jurnalist local, iar altul s-a calificat in turul 2. Cei trei se adauga altor doi galateni acuzati de CNSAS ca au facut politie politica, directorul Teatrului Dramatic "Fani Tardini", Vlad Vasiliu, si fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor Alexandros Galiatatos.

 

Candidatul PNG, Igor Parvu, fost ofiter maritim in flota comerciala, a fost recrutat pentru "supravegherea informativa a colegilor de serviciu si contraspionaj economic" si desi in documentul CNSAS se precizeaza ca, sub indicativul "Petre" ar fi dat informatii despre ce faceau marinarii romani in porturile straine, spune ca nu a dat, nu a scris nici o nota informativa: "Nu am scris nici o nota informativa, nici o hartie, nimic". Candidatul PD-L, Andrei Lisinschi, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Galati, trecut in ierarhia "Top 300", a semnat un angajament in 1983, pentru a da informatii despre colegii de la centrul de formare a personalului navigant, care intentionau sa fuga in strainatate. Sub indicativul "George", a dat informatii despre o cunoscuta care i-a propus sa plaseze o hartie de 200 de dolari falsa, despre sotia unui coleg care era artista plastica si confectiona diverse lucruri din panza pe care le vindea, ori despre doua chelnerite de la restaurantul "Potcoava de aur", care se culcau cu strainii. Lisinschi, nu raspunde la telefon, lasand sa se inteleaga ca ar fi plecat din oras. Oricum, dupa aceasta dezvaluire a CNSAS si dupa ce in campania electorala au fost facute publice doua condamnari penale pe care le-a primit in anii ‘80, dintre care una pentru furt din avutul privat, cariera sa politica este iremediabil distrusa.

 

Candidatul Partidului Verde, jurnalistul Silviu Vasilache, a dat note catre Securitate pe vremea cand lucra la Institutul de Cercetari si Proiectari Navale, Icepronav Galati. A avut doua nume de cod, "Dragos" si "Vasea", si, desi in documentul CNSAS se spune ca a dat informatii despre "persoane cunoscute in baza de lucru, persoane repatriate, persoane care viziteaza bibliotecile ambasadelor straine din Bucuresti", facandu-si treaba cu "sinceritate" si "spirit de sesizare", Vasilache a declarat unui ziar local ca nu e nimic neobisnuit, pentru ca toti salariatii ICEPRONAV turnau la Securitate: "Trebuia sa mergem periodic sa dam informari, te chema pe linie de serviciu. Ce credeti ca declaram? Ca nu am avut legatura cu strainii, ca nu am livrat informatii despre Icepronav. Daca asta inseamna sa fii colaborator, foarte bine". In cazurile celor 5 galateni acuzati de CNSAS de colaborare cu Securitatea, Alexandros Galiatatos, Vlad Vasiliu, Igor Parvu, Andrei Lisinschi si Silviu Vasilache, decizia finala va apartine instantei.

 

La Galati, dupa cele 5 cazuri dezvaluite de CNSAS, se poate trage o concluzie in ceea ce priveste atitudinea tipica fostilor colaboratori: desi ar trebui sa se retraga din viata publica, considera ca nu au facut nimic rau si au toate drepturile de a fi bine situati in ierahiile vietii publice, sa conduca institutii publice si chiar sa faca politica: Alexandros Galiatatos, care a trebuiste sa paraseasca PNL dupa ce CNSAS i-a dezvaluit trecutul, a incercat sa treaca la PD-L, dar recent conducerea centrala a PD-L i-a recomandat sa iasa din partid pana ce instanta se va pronunta. Tot la PD-L a trecut si Igor Parvu, fiind primit de Galiatatos, care tocmai reintrase in politica dupa un an de absenta.

Cele mai citite

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...

Colo Colo câștigă Supercupa din Chile, într-un meci terminat abia după 276 de zile de la primul fluier!

Supercupa din Chile dintre Colo Colo și Huachipato a fost reluată și încheiată după 276 de zile de la suspendarea inițială, finalizându-se cu victoria...

Till Lindemann aduce turneul „Meine Welt” și în România

Till Lindemann, cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru show-urile sale deosebite, va aduce turneul „Meine Welt” în România pe 4 decembrie 2025. https://www.youtube.com/watch?v=GbfeH6Q8PzY Till Lindemann aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă