1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialTurism cu drumuri proaste, in Alba

Turism cu drumuri proaste, in Alba

Drumurile spre principalele obiective sau facilitati din judetul Alba sunt aproape impracticabile, desi dezvoltarea turismului este anuntata de autoritati ca o prioritate. Spre exemplu, drumul care face legatura cu terenul de golf de la Pianu de Jos, unde Consiliul Judetean organizeaza anual unul dintre cele mai importante turnee de golf din Romania, este plin de cratere adanci.
De altfel, autoritatile judetene au in plan dezvoltarea zonei, dar, pe de alta parte, in mod paradoxal, soseaua respectiva nu a fost pana acum o prioritate, astfel incat s-a degradat de la an la an.
Situatia este asemanatoare si in cazul altor obiective turistice, cum sunt cele din Muntii Apuseni, unde infrastructura este la pamant, iar accesul se face foarte greu. La Rimetea, la Intregalde sau la Rimet, unele dintre cele mai frumoase zone din judet, este aproape imposibil de ajuns din cauza gropilor din carosabil.
Aproape o jumatate din cei peste o mie de kilometri de drumuri judetene din Alba sunt doar pietruiti, iar alte cateva zeci de kilometri sunt de pamant. Doar 445 de kilometri sunt drumuri cu imbracaminte asfaltica, iar alti 20 de kilometri sunt cu imbracaminte din beton sau dale. Cea mai mare parte, in lungime de 470 de kilometri, sunt drumuri pietruite.
Lungimea mare a retelei de drumuri judetene, starea de degradare a acestora, precum si sursele de finantare reduse, fac din infrastructura principala problema a administratiei judetene. In 2005, din bugetul propriu al judetului au fost realizate lucrari de peste 60 de miliarde lei vechi. Cea mai importanta investitie realizata in acest an a fost cea legata de finalizarea lucrarilor demarate in urma cu patru ani la DJ 107 F, Unirea – Lunca Muresului – limita judet Cluj. Pentru cei aproape noua kilometri au fost investiti 20 de miliarde lei vechi.

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru Anul Nou și luna ianuarie 2025: Vreme mai caldă decât de obicei

Meteorologii au emis o prognoză detaliată pentru perioada sărbătorilor de Anul Nou și pentru luna ianuarie 2025, anunțând temperaturi mai ridicate decât cele normale,...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...
Ultima oră
Pe aceeași temă