10.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialTaxe dublate la Facultatea de Medicina

Taxe dublate la Facultatea de Medicina

» Problemele financiare au determinat dublarea taxei la unele specializari pentru studentii din anul I

Taxele la unele specializari din cadrul Facultatii de Medicina si Farmacie din Oradea s-au dublat pentru studentii care vor intra in anul I in aceasta vara. Astfel, tinerii care isi vor incepe studiile in acest an la specializarile medicina sau medicina dentara vor achita cate 4.100 de lei anual. Pentru cei din anii II, III, IV, V taxa este de 2.100 de lei, iar pentru studentii straini, cu exceptia celor din anul I, taxa este de 3.600 de lei. "Taxa s-a dublat si de acum se plateste in RON. Inainte, taxa era de 600 de euro pe an, adica in jur de 2.000 de lei", a declarat Mircea Pop, purtatorul de cuvant al Universitatii din Oradea. El a precizat ca motivele cresterii taxelor sunt pur economice. "Studentii cu taxa beneficiaza de aceleasi conditii ca si cei de pe locurile bugetate, astfel ca prin aceasta marire am incercat sa aducem taxa la nivelul subventiei pe care o primim pentru un student la fara taxa. Subventia de la buget este si acum usor mai ridicata decat taxa pe care o aplicam noi", a mai precizat Pop.
Decanul Facultatii de Medicina si Farmacie din Oradea, prof. Ludovic Gilau, a declarat ca taxa trebuia ridicata mai demult si ca fostul decan a mentinut aceasta valoare in speranta ca va atrage cat mai multi studenti. "Peste tot in tara taxa e de 1.200 Euro", a declarat Ludovic Gilau. El a spus ca marirea taxei va aduce si conditii mai bune pentru studentii de la Oradea.

Cele mai citite

Calendarul zilelor libere în 2025: 17 sărbători legale, dar doar 13 lucrătoare

Conform Codului Muncii, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală în 2025. Totuși, doar 13 dintre acestea cad în zile lucrătoare, restul fiind...

România, oficial în Spaţiul Schengen terestru: modificări majore la punctele de trecere a frontierei

Decizia marchează o etapă istorică pentru România și Bulgaria, care devin graniţe externe ale Spaţiului Schengen România şi Bulgaria au intrat, de la miezul nopţii,...

Ungaria pierde accesul la fonduri UE de peste 1 miliard de euro: Impact economic major

La 1 ianuarie, Ungaria pierde permanent accesul la peste 1 miliard de euro din fondurile Uniunii Europene, pe fondul disputei continue dintre Budapesta și...
Ultima oră
Pe aceeași temă