Statul Roman scoate in fiecare an din buzunarul contribuabilului sume importante de bani pentru a prezenta in strainatate „eterna si fascinanta Romanie”.
Ministerul de Externe se straduieste din rasputeri sa-i convinga pe oamenii de afaceri occidentali sa investeasca in „tara lui Dracula”.
Ce-i asteapta, insa, pe naivii care se aventureaza in jungla mediului de afaceri „mioritic” este total diferit de imaginea idilica, de „tara a tuturor posibilitatilor”, in care este prezentata Romania, si trece peste imaginatia horror a lui Bram Stoker.
Recenta restructurare a mineritului a atras in Transilvania cateva grupuri de afaceri gata sa-si ingroape banii in galeriile si haldele de steril ale fostelor companii miniere. Am intalnit cativa australieni naivi, interesati de aurul care ar mai putea fi exploatat din minele de la Brad, care au incercat sa discute cu persoane din conducerea companiei „Minvest”.
Dupa cateva luni de povesti si intalniri, timp in care au fost trimisi de cateva ori de la Brad la Bucuresti si retur, investitorii au ajuns la concluzia ca romanii sunt un popor de povestitori. Nu au reusit sa afle aproape nimic despre datele tenice ale zacamintelor, inchise si oferite spre vanzare, dar au devenit specialisti in istoria mineritului din Tara Zarandului.
Orice discutie cu tehnicienii de la „Minvest” se rezuma la povesti, mai mult sau mai putin picante despre mineri si „viata lor milenara” pe cursul Crisului Alb. In rest nici un cuvant despre specificul zacamantului sau alte date tehnico-economice ale afacerii in care australienii doresc sa investeasca.
Aceste date nu sunt puse la dispozitia investitorilor pentru ca trebuie sa treaca direct de la minister la diversi consultanti, care apoi sa faca trafic de influenta, ori trebuie sa fie tinute secrete de directorii care, dupa ce termina de „exploatat” in interes personal fierul vechi din unitatile miniere, vor iesi la pensie ca prosperi oameni de afa-ceri. De altfel australienii povestesc ca unul dintre sefii cu care s-a intalnit le-a spus deschis ca are de gand sa-si faca o firma in domeniu si ii sprijina in demersul lor doar daca vor lucra cu societatea lui.
Bataia de joc fata de investitorii straini, atrasi in Romania de campaniile publicitare, nu se aplica, insa, doar in minerit, ci si in alte domenii. Recent, un grup german de oameni de afaceri a dorit sa investeasca in industria energiei ecologice, mai precis a celei eoliene. Fara interventii la Ministerul Economiei si fara comisioanele de rigoare nici un oficial nu a vrut, insa, sa stea de vorba cu ei.
Autoritatile locale i-au trimis la Bucuresti. Acolo, dupa zile intregi de stat prin anticamere, au aflat ca in Romania nici o usa nu se deschide cu una cu doua si ca orice afacere trebuie controlata de la Centru. Cu atat mai mult afacerile in domeniul energiei.
