3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialSymphoenix pe Bega

Symphoenix pe Bega

Turneul legendarei trupe rock va cuprinde 15 oraşe din ţară, iar dacă se vor vinde multe bilete, bănăţenii vor avea un dublu concert.

Legendara trupă Phoenix va concerta, joi seară, la Timişoara, pe scena din  Parcul Ro­zelor, alături de 80 de instrumentişti ai Orchestrei Filarmonice Banatul, într-o „autentică explozie de lumină, culoare şi spiritualitate” ce va acoperi aria genului rock-simfonic. Premiera spectacolului Symphoenix a avut loc în luna aprilie, la Bucureşti, iar acum a venit rândul oraşului de pe Bega să fie gazda acestui show de senzaţie. De altfel, liderul trupei, Nicu Covaci, a şi anunţat că intenţionează să organizeze astfel de evenimente în fiecare oraş din ţară unde există orchestre simfonice. „Ne bucurăm că avem prilejul să cântăm alături de muzicieni de valoare. Noi ne-am jucat în permanenţă cu elemente de orchestră. Vrem să facem câte un eveniment ca acesta, măcar o dată pe an, într-un turneu care să cuprindă toate cele 15 oraşe din ţară cu orchestră simfonică”, a declarat Covaci. Liderul trupei şi-a  amintit că prima dată când Phoenix a cântat alături de o orchestră simfonică a fost în 1968, la Festivalul Studenţesc de la Iaşi.

„Sunetul” din America

După problemele cu sunetul, care aproape au compromis ultimele două spectacole ale Phoenix de la Timişoara, de această dată Covaci a apelat la un sunetist tocmai din America. „În ţara asta nu există ingineri de sunet! Asta-i o problemă. Tocmai de aceea am adus un specialist din America. Nu poţi să cânţi dacă nu te auzi. E ca şi cum un pictor ar trebui să picteze legat la ochi”, a mai spus Covaci, care totodată şi-a avertizat fanii că aranjamentul muzical pentru concertul de joi a fost realizat la Londra. Concertul vor începe la ora 18.00, iar în deschidere va cânta trupa Phenomenon, cei care au apărut şi în concertul susţinut de Phoenix la Timişoara în luna aprilie, dar şi Moni Bordeianu, fost component al formaţiei pe vremea când s-a lansat piesa „Canarul galben”, şi Tina Munteanu, prim-solistă a Operei Române. În condiţiile în care, din vânzarea de discuri, artiştii nu mai câştigă prea mult, din cauza piratării, preţul biletelor este destul de piperat, între 25 şi 70 de lei.   

Cetăţean român fără drepturi

Liderul trupei Phoenix şi-a recăpătat cetăţenia română pe data de 11 martie 2010, după 34 de ani de la fuga din ţară. Paradoxal, după ceremonia de depunere a jurământului, când a ajuns în Spania, unde locuieşte în prezent, i s-a comunicat că la mijloc ar fi o confuzie grosolană, iar certificatul care atestă cetăţenia sa ar aparţine altei persoane cu acelaşi nume. A răsfoit rapid actele şi a remarcat că, în afara numelui şi a fotografiei, datele din dosar nu sunt ale lui. În prezent, artistul aşteaptă soluţionarea problemei.

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă