După un an şi jumătate de lucrări în colaborare cu partenerii germani, ieri a fost inaugurată staţia de epurare de la Eforie Sud. La eveniment au participat, alături de reprezentanţii S.C.RAJA S.A. şi constructorii germani, ministrul mediului, Rovana Plumb, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Invitaţii au vorbit despre importanţa acestui proiect, apoi au vizitat moderna staţie de epurare, prilej pentru a cunoaşte etapele construirii obiectivului. „Este o investiţie deosebit de importantă în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de mediu, în special pe noi, ca Minister al Mediului, ne interesează ca investiţiile să respecte toate reglementările europene privind protejarea mediului şi, de asemenea, ne interesează să putem să punem banii europeni la lucru cât mai repede şi cât mai eficient cu putinţă. Această staţie de tratare va asigura pe de-o parte atât protejarea plajei, dar în special a turiştilor, prin faptul că ne interesează calitatea apei de îmbăiere, care va respecta standardele Uniunii Europene. Apreciez modul în care a fost conceput acest proiect”, a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Staţia va colecta şi va trata apele uzate din localităţile Eforie Nord, Eforie Sud, Agigea, Techirghiol, Tuzla, Costineşti şi Schitu şi este înzestrată cu cele mai înalte tehnologii. În anul 2002, la Eforie Sud se afla o staţie de epurare perimată, care data din anul 1960 şi nu făcea faţă provocărilor de mediu. După rezilierea vechiului contract şi organizarea unei noi licitaţii, compania de apă de pe plan local a preluat managementul şi s-au stabilit obiective strategice pentru modernizarea staţiei de epurare.
„Staţia de epurare de la Eforie Sud a fost construită în patru trepte: mecanică, biologică, chimică şi cea de eliberare a fosforului. Asta înseamnă că din unităţile administiv-teritoriale pe care le-am amintit, Agigea, Techirghiol, Eforie Sud, Eforie Nord şi Tuzla, toate apele uzate, tot ce înseamnă canalizarea din aceste localităţi, intră în această staţie şi ies pentru a fi deversate în mare sub formă de apă plată. Practic, este o apă care poate fi folosită inclusiv pentru agricultură, pentru adăparea animalelor. Această apă plată este deversată în Marea Neagră printr-o conductă de 2,7 km. Este un lucru extraordinar de benefic pentru apele de îmbăiere. Fiind practic poluare zero, atracţia turistică este mult mai mare”, a spus directorul S.C.RAJA S.A., Felix Stroe.
Un plus pentru sănătatea oamenilor
Directorul companiei de apă a mai spus că, datorită acestui proiect de mediu, fauna acvatică se va revigora, apoi sănătatea oamenilor va fi protejată pentru că aceştia nu vor mai avea nici un fel de contact cu apele contaminate. De asemenea, funcţionarea acestei staţii de epurare va duce la crearea de noi locuri de muncă. Valoarea totală a contractului este de peste 139 milioane lei. „Este un obiectiv de o importanţă deosebită pentru această parte a judeţului Constanţa, un obiectiv care va asigura ca apele deversate în mare să fie de o puritate excepţională, practic să fie ca apa de la robinet, ceea ce înseamnă un turism de calitate, ceea ce înseamnă ca plajele constănţene să fie tot mai atractive. Totul în beneficiul locuitorilor judeţului Constanţa”, a conchis Felix Stroe. Reprezentanţii companiei de apă S.C.RAJA S.A. au spus că la finalul anului 2014 în regiune vor fi în funcţiune 17 staţii de epurare.