27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialSportivii constănţeni au revenit la antrenamente

Sportivii constănţeni au revenit la antrenamente

Echipele de pe litoral încep jocurile oficiale încă din primele zile ale lunii ianuarie, cea mai importantă întâlnire fiind cea din Liga Campionilor la volei feminin.

 

Chiar dacă am intrat de foarte puţin timp în 2012, echipele constănţene au revenit deja la antrenament pentru a pregăti primele meciuri oficiale ale anului. Acestea nu sunt puţine şi marea majoritate dintre ele sunt foarte importante. Cele mai multe partide le vor juca echipele de volei. Atât băieţii cât şi fetele vor evolua şi în campionatul intern şi în competiţiile continentale în care sunt angrenate.

Primul meci cu adevărat -important în 2012 este programat pe 10 ianuarie, în Sala Sporturilor din Constanţa. Fetele de la CSV 2004 Tomis primesc vizita deţinătoarei Ligii Campionilor, Telekom Istanbul, într-o partidă ce contează pentru etapa a cincea a fazei grupelor.

Chiar dacă şansele de victorie sunt destul de mici, iar calificarea în etapa urmă-toare a competiţiei este aproape -imposibilă, fetele antrenate de Darko Zakoc speră la o evoluţie care să încânte publicul, aşa cum s-a întâmplat în ultimul meci disputat la Constanţa, cel cu Volley Bergamo.

Băieţii vor evolua şi ei în Cupa Challenge adversară fiind Ştiinţa Explorări Baia Mare, ambele manşe ale dublei din 16-imile competiţiei urmând a se disputa luna aceasta, turul fiind programat pe 10 ianuarie, la Baia Mare. Între cele doua partide din Cupa Challenge, CVM Tomis va juca şi în -campionat contra formaţiei SCMU Craiova. Alte două -formaţii care trec repede la treabă sunt cele de handbal. Fetele de la CSU -Neptun vor fi însă -primele care vor disputa un joc oficial.

Pe 14 ianuarie, formaţia antrenată de Florentin Pera va juca pe propriul teren în compania celor de la SCM Craiova, o partidă ce contează pentru runda a IX-a a întrecerii interne. În ceea ce o priveşte pe HCM Constanţa, aceasta se pregăteşte intens pentru ultimele meciuri din Liga Campionilor care vor avea însă loc în debutul lunii următoare. 

Fotbaliştii trec şi ei la treabă

Dacă la sporturile de sală -pregătirea se face într-un timp relativ scurt, fotbaliştii au -nevoie de mai multe şedinţe de pregătire pentru a aborda -campionatul în formă maximă. Liga a II-a se reia pentru cele patru formaţii constănţene la sfârşitul lunii februarie, până atunci, Viitorul, Săgeata, Farul, Callatis şi Delta Tulcea urmând a se pregăti -centralizat. Pentru fiecare dintre aceste echipe, pregătirea va -debuta -săptămâna viitoare, iar -programul va fi stabilit în funcţie de obiectivul fiecăreia.

10 ianuarie este data la care se dispută primul meci important pentru Constanţa în 2012.

Cele mai citite

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...

Economia României în declin: Încrederea s-a deteriorat în trimestrul al treilea

Încrederea în economia României a continuat să se deterioreze în septembrie și pe parcursul trimestrului al treilea, ceea ce indică o posibilă încetinire a...

Alerte meteo de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării, începând de sâmbătă

Meteorologii au emis avertizări de ploi abundente și torențiale pentru nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, precum și Carpații Meridionali...
Ultima oră
Pe aceeași temă